- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Expertii in fiscalitate: Fara bici + zaharel, romanii nu isi vor plati taxele la stat

19 Jul, 00:02 • razvan.codorean
Romanii vor inceta sa mai ocoleasca plata taxelor si impozitelor doar atunci cand statul va oferi facilitati bun-platnicilor si cand, simultan, va sanctiona cu inchisoarea incalcarea legislatiei fiscale, afirma expertii in fiscalitate, citati de DailyBusiness.ro. Daca in schimb statul va continua pur si simplu sa "stranga surubul", impunand taxe pe care nu le colecteaza, Romania se va indrepta spre faliment.
Expertii in fiscalitate: Fara bici + zaharel, romanii nu isi vor plati taxele la stat

Guvernul a majorat TVA-ul cu gandul ca va strange la buget banii care sa ii asigure supravietuirea in aceasta perioada de criza. Unii analisti au spus atunci ca solutia reducerii pensiilor cu 15% a fost doar o stratagema pentru a forta majorarea taxei pe valoarea adaugata, avand in vedere ca orice jurist cu capul pe umeri stia ca masura este anticonstitutionala.

Dincolo de speculatii, cert este ca majorarea TVA-ului fusese ceruta inca din start de catre FMI, fiind una dintre masurile ”clasice” impusa de Fond in toate tarile cu care are acorduri de finantare.

De voie, de nevoie, Guvernul a impus, peste noapte, TVA-ul de 24%. Dincolo de consecintele ce tin de cresterea preturilor, inflatie, scaderea consumului etc., expertii in fiscalitate sunt destul de sceptici cu privire la eficacitatea deciziei.

Ei considera ca, atata timp cat statul nu va reusi sa impulsioneze contribuabilul sa plateasca, evaziunea fiscala va creste, iar incasarile din taxe si impozite vor fi din ce in ce mai mici.

Ce motiv as avea, in plina criza, intr-o economie in care blocajul financiar este urias, sa imi platesc la timp taxele? Statul trebuie sa raspunda la aceasta intrebare si sa caute solutii”, spune Marius Stancescu, directorul companiei de consultanta Riff Holding.

Stancescu spune ca asteapta ca Guvernul sa vina cu facilitati fiscale pentru cei care se dovedesc buni platnici. De asemenea, trebuie sa simplifice sistemul de plata, informatizarea fiind esentiala. De aceeasi parere este si Dan Schwartz, managing partner la firma de consultanta SCOT & Company.

”Cand vezi ca sunt cozi la administratiile fiscale, ca stau oamenii la coada sa isi plateasca taxele, e normal sa te intrebi daca sistemul nu are o problema. De ce incaseaza atat de putin statul? (32% din PIB, cea mai mica pondere din Uniunea Europeana – n.r.) Pentru ca nu stimuleaza in niciun fel firmele sa fie buni contribuabili. Ii ingroapa in zeci de acte, in birocratie. Cei mai multi platesc pentru a evita penalizarile. Insa acum, in criza, plata taxelor la stat a devenit pentru multi ultima grija”, a declarat consultantul.

Potrivit expertului Florentina Susnea, general manager la firma de consultanta PKF Finconta, dincolo de aceste date este ingrijorator faptul ca gradul de conformare voluntara, ce reprezinta raportul dintre taxele declarate si sumele platite, a scazut odata cu criza de la 85%, cat era in 2008, spre 70% in prezent. Si din acest punct de vedere, suntem cu mult sub media europeana, care este de aproape 90%.

”Cota unica a crescut gradul de conformare. Insa acum nu mai este de ajuns. Ca sa determini firmele sa isi declare toate datele financiare, sa isi achite totul la zi, trebuie sa vii cu masuri de stimulare”, a spus expertul, intr-o dezbatere privind situatia fiscalitatii in Romania.

Solutii ar fi destule, spun specialistii. ”De exemplu, de ce nu se gandeste statul la un sistem de bonificatii pentru cei care promoveaza sistemul de plata prin card. Tranzactiile sunt transparente, statul incaseaza banii, toata lumea ar avea de castigat”, spune Susnea.

Potrivit specialistilor, o imbunatarire cu numai 10% a gradului de conformare ar compensa cresterea de TVA.

Statisticile ANAF arata ca, in primele cinci luni ale anului, incasarile bugetare au scazut cu 1,6%, la 64,2 miliarde lei. Incasarile din TVA au scazut cel mai mult, cu 7,8%, la impozitul pe venit cu 6,4%, la cel pe profit cu 2,7% iar din CAS-uri s-a incasat cu 4,4% mai putin.

De la stimuli la sanctiuni cu inchisoarea

Va reusi statul sa stranga banii pe care mizeaza (minim 5,2 miliarde de lei, cat ar fi insemnat reducerea pensiilor) doar prin eficientizarea sistemului? Expertii cred ca doar cu binele, statul n-are cum sa creasca disciplina fiscala. E nevoie si de ”bici”, de sanctiuni dure, aplicate fara ezitare.

”Daca pana si seful ANAF, Blejnar, a recunoscut ca sunt multi comisari de la Fisc care traiesc din spaga, va dati seama unde am ajuns. In Romania, poti insela statul foarte usor, ideea e sa ai banii de spaga”, spune analistul economic Cristian Dinulescu.

Specialistii spun ca avem nevoie, in primul rand, de controale corecte, realizate periodic.

”In Germania, firmele sunt controlate o singura data pe an. La noi, in fiecare saptamana ai zeci de controale care cauta, scotocesc, te ancheteaza pornind de la premiza ca esti infractor”, spuneal, recent, omul de afaceri Adrian Porumboiu.

O alta idee ar fi inasprirea sanctiunilor pentru evaziune care, in opinia unor specialisti in fiscalitate, ar trebui sa mearga la inchisoare.

In acest gen de infractiune, trebuie sa primeze privarea de libertate”, spune Oleg Burlacu, managing partner la firma de consultanta Burlacu & Asociatii. ”Si ultimul evazionist trebuie sa stie ca riscul de a lucra la negru se poate traduce prin niste ani grei de puscarie. In mod cert inasprirea sanctiunilor va creste gradul de colectare si conformare voluntara”, a declarat consultantul.

Pe de alta parte, analistii spun ca ANAF ar trebui sa declanseze o campanie de popularizare a riscurilor evaziunii, care sa includa si prezentarea in mass-media unor cazuri concrete de evaziune. ”Puterea exemplului ii va determina pe multi sa se gandeasca de doua ori inainte de a face o tranzactie la negru”, spune Dinulescu.

ANAF si distanta de la teorie la practica

Fiscul stie de aceste probleme. Se cauta solutii, insa discursul sefilor ANAF lasa sa se intrevada mai mult teoria decat solutia practica. Iar atunci cand se vine cu idei ceva mai concrete, multe par a fi cel putin fantasmagorice.

O astfel de solutie avanseaza Adrian Cucu, secretarul general al ANAF. Prezent la o dezbatere cu expertii in fiscalitate, acesta a vorbit despre ideea conectarii caselor de marcat la un server al ANAF. In acest fel, Fiscul, pe baza unui program informatic, ar monitoriza tranzactiile si, acolo unde s-ar depasi anumiti parametri, ar realiza daca este ceva necurat la mijloc.

”Analizam o astfel de solutie, in special pentru domeniile in care evaziunea este foarte ridicata”, a afirmat oficialul ANAF.

Ce ar insemna conectarea celor 425.000 de case de marcat existente in Romania prin internet la Fisc este greu de evaluat. Expertii in fiscalitate spun ca solutia e buna in teorie insa un asemenea sistem informatic gigant este practic imposibil de pus in practica, avand in vedere infrastructura necesara si mai ales costurile aferente. ”Serverele ar lua foc instantaneu”, crede Dan Schwartz, managing partner la firma de consultanta SCOT & Company.

Dincolo de solutiile fanteziste, oficialul ANAF dovedeste ca stie care sunt problemele mediului de afaceri. ”Sunt controale la firme care sunt sicanate aiurea. Trebuie sa separam apele intre cei care isi vad de treaba si evazionisti”, afirma acesta.

Pentru a limita evaziunea si a creste incasarile bugetare, ANAF a cerut ajutorul FMI. La Bucuresti se afla, in aceste zile, o echipa de experti care lucreaza la eficientizarea activitatii Fiscului.

Va reusi FMI-ul sa transforme ANAF-ul intr-o institutie credibila si temuta ca celebrul IRS, Fiscul american? Ramane de vazut. Pana una alta, seful Fiscului, Blejnar, vorbeste despre disponibilizari si reducerea cheltuielilor. Expertii in fiscalitate spun ca, intr-o tara in care evaziunea creste spectaculos, reducerea numarului comisarilor pare a fi o solutie cel putin curioasa.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Primarul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat la Secția 13 sub control judiciar
Primarul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat la Secția 13 sub control judiciar
La presiunile americanilor, Zelenski urmează să anunțe alegeri în Ucraina și un referendum
La presiunile americanilor, Zelenski urmează să anunțe alegeri în Ucraina și un referendum
Miniștrii Apărării din UE discută la Bruxelles sprijinul militar pentru Ucraina
Miniștrii Apărării din UE discută la Bruxelles sprijinul militar pentru Ucraina
Aquila a investit 1,2 milioane lei în digitalizarea resurselor umane pentru a susține integrarea achizițiilor și creșterea eficienței
Aquila a investit 1,2 milioane lei în digitalizarea resurselor umane pentru a susține integrarea achizițiilor ...
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală. Ei cer exceptarea de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva generală. Ei cer exceptarea de la reducerea cu 10% ...
Curtea de Apel București judecă cererea de suspendare a numirii a doi judecători CCR
Curtea de Apel București judecă cererea de suspendare a numirii a doi judecători CCR
Judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind reforma pensiilor speciale
Judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind reforma pensiilor speciale
Nouă oferte pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos–Lețcani al Autostrăzii A8
Nouă oferte pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Târgu Frumos–Lețcani al Autostrăzii A8
Guvernul accelerează reforma guvernanței întreprinderilor publice. Selecția managementului și jaloanele PNRR, în analiză la Palatul Victoria
Guvernul accelerează reforma guvernanței întreprinderilor publice. Selecția managementului și jaloanele ...
Vodafone și Orange majorează abonamentele în 2026. Scumpiri de până la 6,8% și presiuni financiare pe operatorii telecom
Vodafone și Orange majorează abonamentele în 2026. Scumpiri de până la 6,8% și presiuni financiare ...
Trump amenință să blocheze deschiderea podului Gordie Howe, proiect vital pentru comerțul Canada-SUA
Trump amenință să blocheze deschiderea podului Gordie Howe, proiect vital pentru comerțul Canada-SUA
Premierul Ilie Bolojan: Medicii care studiază gratuit în România trebuie să lucreze în țară câțiva ani
Premierul Ilie Bolojan: Medicii care studiază gratuit în România trebuie să lucreze în țară câțiva ...
Florin Barbu: Comunele nu pot fi transformate în societăți comerciale, dezvoltarea depinde de administrația locală
Florin Barbu: Comunele nu pot fi transformate în societăți comerciale, dezvoltarea depinde de administrația ...
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Reducerea pensiilor magistraților, din nou amânată: CCR așteaptă întoarcerea judecătorului Stan
Reducerea pensiilor magistraților, din nou amânată: CCR așteaptă întoarcerea judecătorului Stan
Nivelul de încredere al românilor în ONG-uri se menține stabil la 50%, dar percepția impactului direct rămâne limitată
Nivelul de încredere al românilor în ONG-uri se menține stabil la 50%, dar percepția impactului ...
Colliers: Cererea pentru spații industriale și logistice în România a atins aproape 1 milion de metri pătrați în 2025
Colliers: Cererea pentru spații industriale și logistice în România a atins aproape 1 milion de metri ...
Vremea în România. Încălzire accentuată urmată de răcire spre finalul săptămânii
Vremea în România. Încălzire accentuată urmată de răcire spre finalul săptămânii