- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Franarea pietei constructiilor a redus cu 20% profitul Alumil la 9 luni

14 Nov, 17:23 • Redactia DailyBusiness
Profitul net al Alumil Rom Industry scazut in primele 9 luni ale anului cu 20,2% fata de aceeasi perioada din 2007, la 8 mil. lei (2,2 mil. euro), pe fondul incetinirii ritmului de crestere a pietei constructiilor, a anuntat vineri compania.
Franarea pietei constructiilor a redus cu 20% profitul Alumil la 9 luni

„Incetinirea ritmului de crestere a pietei constructiilor a continuat si in trimestrul al treilea, reflectand conditiile dificile aparute inca din prima parte a anului pe majoritatea pietelor”, au explicat reprezentantii producatorului de aluminiu.

In aceste conditii, cifra de afaceri neconsolidata a Alumil Rom Industry pe primele 9 luni ale anului 2008 a inregistrat doar o crestere usoara, de 1,3%, atingand valoarea de 81,63 mil. lei (22,4 mil. euro).

De asemenea, cresterea cheltuielilor indirecte (in special a costurilor salariale si a celor cu chiriile) a avut un impact semnificativ asupra profitabilitatii, in conditiile unor venituri sub estimarile initiale, au mai spus reprezentantii companiei.

Alumil Rom Industry este liderul pietei de profile din aluminium din Romania de peste 10 ani, avand cea mai mare retea de distributie si fiind singurul jucator cu instalatie proprie de vopsire pe plan local, conform datelor proprii.

Urmărește Daily Business pe Google News