Mihai Airinei, seful ITM Suceava, a declarat luni, citat de NewsIn, ca decizia actionariatului de a inceta activitatea fabricii a fost determinata, printre altele, de cresterea cu 50% a pretului materiei prime.
Airinei a spus ca reprezentantii concernului Ikea l-au informat ca fabrica de la Siret a inregistrat pierderi din cauza investitiilor austriece de la Radauti, realizate de EGGER si Holzindustrie Schweighofer, care ar fi lasat fara materie prima fabrica Swedwood Siret.
In ultimii doi ani, Swedwood Siret, parte a concernului Ikea, a inregistrat pierderi de 38 de milioane lei (circa 11 milioane euro).
Seful ITM Suceava, Mihai Airinei, a anuntat ca 481 din cei 528 de angajati ai societatii au fost concediati incepand de la 1 septembrie. Restul personalului va fi pastrat pentru paza, gestionarea bunurilor, a produselor existente in stoc si a utilajelor care vor fi valorificate in perioada urmatoare.
Potrivit datelor de la Ministerul de Finante, Swedwood Siret a raportat pierderi de 12,27 milioane lei (3,5 milioane euro) in 2006, si de 9,47 milioane lei (2,8 milioane euro) in 2007.
Fabrica Swedwood Siret a fost deschisa in anul 1999, concernul Ikea investind 10 milioane de dolari in aceasta unitate. Activitatea Swedwood Siret se baza pe producerea de mobilier greu din panouri de molid incleiat, ajungand sa exporte in 21 de tari. Ikea va renunta si la investitia demarata anul trecut la Gura Humorului, estimata la 45 de milioane de euro.