Constructia depozitului, ce are o capacitate de stocare de 25.000 tone de agregate si poate asigura un volum de peste 450.000 tone pe an, a inceput in februarie anul trecut, a declarat Bruno Roux, directorul Agregate Romania, Polonia si Ucraina.
„Noul depozit, a carui activitate a fost conceputa special pentru a acoperi nevoile pietei din capitala si din jurul acesteia, ne permite sa evitam transportul auto al produselor pe distante foarte lungi. Produsele care urmeaza a fi depozitate si livrate catre clientii nostri – nisip de concasare, cribluri si piatra sparta – raspund standardelor calitative europene”, a declarat managerul francez.
Compania Lafarge Agregate si Betoane (AGEM) a inregistrat, in primul trimestru, pierderi de 5,01 milioane lei (1,17 milioane euro), pe fondul scaderii cifrei de afaceri cu peste 42%, la 14,62 milioane lei (3,43 milioane euro).
Compania are un capital social de 15 mil.lei, divizat in 6 milioane actiuni, si este controlata de Lafarge Ciment Romania, ce detine 84,63% din actiuni.
SIF Muntenia (SIF4) are o participatie de 10,32%. Actiunile AGEM se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq.