Directorului industrial al Lafarge Ciment (Romania), William Pottier, a declarat ca, in acest an, compania va pune in functiune mori de ciment si instalatii de paletizare la statia de macinare de la Targu Jiu si fabricile de ciment de la Hoghiz si Medgidia, investitii care vor duce implicit la cresterea capacitatilor de productie, in vederea adaptarii la cerintele pietei din Romania aflata in continua crestere.
In urmatorii doi ani, Lafarge va investi alti 54 de milioane de euro in extinderea capacitatilor de productie a cimentului, suma care reprezinta 60% dintr-un program investitional de 90 de milioane de euro programat pentru perioada 2006-2010.
„Am demarat inca din 2006 un amplu proces de crestere a capacitatilor de productie, investitii care se vor ridica la 90 milioane de euro si din care 40% vor fi realizate si implementate pana la sfarsitul acestui an. Restul vor continua in urmatorii doi ani. Totodata, din 2007 si pana in 2012 avem prevazut un buget investitional de 50 de milioane de euro in masuri care vizeaza protectia mediului in special pentru reducerea emisiiilor si pentru coprocesarea deseurilor”, a declarat directorul industrial al Lafarge Ciment (Romania).
Lafarge, lider mondial in materialele de constructii, a intrat pe piata din Romania in 1997, achizitionand producatorul national de ciment, Lafarge Ciment (Romania) si detine in prezent trei centre de productie, in Medgidia (Constanta), Hoghiz (Brasov) si Targu Jiu (Gorj). Lafarge este prezent in Romania si prin celelalte activitati ale sale – agregate, beton si placi de gips, avand in jur de 1.500 de angajati.
Vanzarile de ciment ale grupului in Romania au atins anul trecut o crestere record, de 47%, ridicand afacerile companiei Lafarge la circa 340 milioane de euro.
Pe piata romaneasca a materialelor de constructii sunt prezenti, alaturi de Lafarge, alti doi dintre cei mai mari producatori la nivel mondial, respectiv HeidlebergCement (Germania) prin CarpatCement si Holcim (Elvetia).
Ambele companii au stabilit ca prioritare investitii de cel putin 100 de milioane de euro pentru cresterea capacitatilor de productie, extinderea flotei de camioane si protectia mediului in urmatoarea perioada.