Finante-Banci

Piata asigurarilor a stagnat in primele 9 luni ale anului 2013

20 Nov, 23:25 • adrian.mihaltianu
Primele brute subscrise, in perioada ianuarie-septembrie 2013, au fost de 6,174 miliarde lei, in crestere cu 0,1% fata de primele 9 luni ale anului 2012 (6,168 miliarde lei), potrivit datelor preliminarii raportate de societatile supravegheate si reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).
Piata asigurarilor a stagnat in primele 9 luni ale anului 2013

Indemnizatiile brute platite, in
perioada ianuarie-septembrie 2013, au totalizat 3,697 miliarde lei, in scadere
cu 2,44% fata de primele 9 luni din 2012 (3,789 miliarde lei).

Valoarea primelor brute subscrise pentru
asigurari generale si de viata, in primele 9 luni ale anului 2013, este cu
11,6% mai mica decat valorea sumelor incasate in primele 9 luni ale anului 2008
(cand s-a inregistrat maximul primelor brute subscrise din ultimii 6 ani, in
perioada ianuarie – septembrie).

Stagnarea din primele 9 luni ale anului
2013 a fost cauzata in principal de scaderea cu 4,49% a primelor brute
subscrise pentru asigurari de viata (pana la 1,234 miliarde lei), in timp ce
primele brute subscrise pentru asigurari generale s-au majorat cu 1,31% (pana
la 4,939 miliarde lei).

Pe segmentul asigurarilor generale,
primele 9 luni din anul 2013 includ un nivel al primelor brute subscrise
apropiat, dar inferior valorii din primele 9 luni ale anului 2010 si cu aproape
11,5% mai scazut decat nivelul inregistrat in perioada similara a anului de varf
al industriei, respectiv ianuarie-septembrie 2008.

Pe segmentul asigurarilor de viata, primele
9 luni din anul 2013 includ un nivel al primelor brute subscrise comparabil cu
cel din perioada similara a anului 2010, dar cu aproape 13% mai scazut decat
nivelul inregistrat in perioada similara a anului de varf, respectiv
ianuarie-septembrie 2008.

Totalul primelor subscrise, in primele 9
luni ale anului 2013, a reprezentat 74,77% din valoarea primelor subscrise in tot
anul 2012 (8,257 miliarde lei).

In primele 9 luni din anul 2013, activau
pe piata din Romania 38 de societati de asigurare. Dintre acestea, 20 de asiguratori
activau doar in piata de asigurari generale, 10 asiguratori practicau doar
asigurari de viata, iar 8 asiguratori practicau si asigurari generale si asigurari
de viata.

Cote
de piata

Primele 10 societati de asigurare acopera
80,95% din piata asigurarilor din Romania, iar primele 3 societati de
asigurare, cu prime brute subscrise de 2,105 miliarde de lei, au o cota de piata
de 34,1%.

Dupa primele 6 luni ale anului, primele
3 societati aveau o cota de piata de 35%. 

Evolutii
in cadrul asigurarilor generale

– crestere de 1,31% fata de primele 9
luni din 2012.
– prime brute subscrise in crestere pe
segmentul RCA, in scadere in cazul asigurarilor CASCO.

* cea mai valoroasa clasa de asigurari a
fost cea de raspundere civila auto (clasa X), cu o pondere de 37,03% din total,
respectiv 1,829 miliarde lei. In primele 9 luni ale anului 2012, valoarea
primelor brute subscrise pe aceasta clasa a fost de 1,607 miliarde lei. Cresterea,
in primele 9 luni ale anului 2013, fata de primele 9 luni ale anului 2012, a
fost de 221,72 milioane lei (+13,79%).

* a doua cea mai valoroasa clasa de
asigurari, in primele 9 luni din 2013, a fost clasa III (asigurari de mijloace
de transport terestru, altele decat cele feroviare – Casco). Valoarea primelor
brute subscrise in acest segment a fost de 1,329 miliarde lei, in scadere cu
120,66  milioane lei (-8,32%) fata de
primele 9 luni din anul 2012. Scaderea s-a accentuat fata de rezultatele dupa
primele 6 luni, cand diminuarea a fost de -6,37% fata de perioada similara din
2012.

* a treia cea mai valorasa clasa de asigurari,
in primele 9 luni din 2013, a fost clasa VIII (asigurari de incendiu si alte
calamitati naturale) si a totalizat prime brute subscrise de 912,65 milioane
lei, in crestere cu 53,12 milioane lei (6,18%) fata de primele 9 luni din 2012. 

Evolutii
in cadrul asigurarilor de viata

– scadere de 4,49% fata de primele 9
luni din 2012.

Pentru categoria asigurari de viata, primele
10 societati detineau, la 30 septembrie 2013, o cota de piata de 90,16%, iar
primele 3 societati, cu prime subscrise de circa 715 milioane de lei, detineau
o cota de piata de 57,87%.

* Cea mai valoroasa clasa de asigurari
de viata – clasa AI (asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata
suplimentare) a avut o pondere de 62,66% din totalul asigurarilor de viata (in
usoara crestere fata de primele 9 luni din 2012), cu prime brute subscrise de
773,84 milioane lei (-3,42%).

* A doua cea mai valoroasa clasa de
asigurari de viata – clasa AIII (asigurari de viata si anuitati care sunt
legate de fonduri de investitii) a avut o pondere de 33,20% din totalul asigurarilor
de viata, cu prime brute subscrise, in primele 9 luni ale anului, de 409,94
milioane lei, in scadere fata de primele 9 luni ale anului 2012 cu 6,96%.

Indemnizatiile
brute platite

Indemnizatiile brute platite (despagubirile
platite de asiguratori) pentru asigurarile generale si de viata, in primele 9
luni ale anului 2013, au fost 3,697 miliarde lei, in scadere cu 2,44%
(aproximativ 90 milioane de lei) fata de primele 9 luni din 2012.

Indemnizatiile brute platite pentru clasa asigurarilor generale au fost
de 3,131 miliarde lei, in scadere cu 3,69%, fata de primele 9 luni din anul
2012, iar indemnizatiile brute, maturitati si rascumparari platite pentru
asigurari de viata au fost de 566,07 milioane lei, in crestere cu 5,08% fata de
perioada similara din anul 2012.

* Cele mai valoroase indemnizatii brute
platite, in primele 9 luni din
2013, au fost cele aferente clasei X (asigurari de raspundere
civila pentru vehicule) in suma de 1,437 miliarde lei. Indemnizatiile brute platite
pe aceasta clasa au fost cu 6,14% mai mari decat in primele 9 luni din  2012.

* A doua cea mai valoroasa clasa de
asigurari, din perspectiva indemnizatiilor brute platite, a fost III (asigurari
de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare). Indemnizatiile
platite pentru aceasta clasa au fost de 1,352 miliarde lei, in scadere cu 5,9%
fata de primele 9 luni din 2012.

* Pentru clasa VIII – asigurari de
incendii si alte calamitati naturale, in primele 9 luni ale anului, au fost
realizate plati de 129,449 milioane lei (4,13% din totalul indemnizatiilor platite
pentru asigurari generale). Valoarea platilor pentru aceasta clasa a scazut cu
20,2% fata de primele 9 luni din 2012.

* Pentru clasa IX – asigurari de daune
la proprietati au fost realizate plati in suma de 62,71 milioane lei (2% din
totalul indemnizatiilor platite pentru asigurarile generale). Aceste indemnizatii
inregistreaza o crestere de 27,4% fata de primele 9 luni din 2012.

Primele 3 societati de asigurare (din
punct de vedere al indemnizatiilor platite pentru asigurari generale) au
achitat 44,18% din totalul indemnizatiilor platite in primele 9 luni ale anului
2013, iar primele 10 societati au achitat 96,32% din total. 

Indemnizatiile
brute, maturitati si rascumparari aferente asigurarilor de viata

Indemnizatiile brute, maturitatile si rascumpararile
aferente asigurarilor de viata au totalizat 566,07 milioane lei, in primele 9
luni ale anului 2013, in crestere cu 5,08% fata de primele 9 luni din 2012.

*
Cele mai semnificative plati au fost facute pentru clasa AI (asigurari de viata,
anuitati si asigurari de viata suplimentare), in suma totala de 299,06 milioane
lei (-1,8% fata de primele 9 luni din 2012).
*
A doua cea mai valoroasa clasa din punct de vedere al platilor a fost clasa asigurari
de viata si anuitati care sunt legate de fonduri de investitii (clasa A III):
167,84 milioane lei, in crestere cu 14,29% fata de primele 9 luni din 2012. 

In perioada ianuarie-septembrie 2013,
sumele platite cu titlu de rascumparari totale si partiale, la cererea asiguratilor,
au fost de 329,14 milioane lei, in crestere cu 3,8% fata de primele 9 luni din
2012.

Rascumpararile totale au reprezentat
251,98 milioane lei (+10,34% fata de primele 9 luni din 2012), iar cele partiale
au fost in suma de 77,16 milioane lei (-13,02% fata de perioada similara din
2012).

Situatia
indicatorilor privind asigurarile de locuinte la 30.09.2013

Primele brute subscrise aferente clasei
VIII – asigurari de incendiu si alte
calamitati naturale
au fost de 912,65 milioane lei, cu 6,18% mai mari fata
de primele noua luni ale anului 2012 (859,52 milioane lei). 

Indemnizatiile brute platite, la noua
luni din 2013, au fost de 129,44 milioane lei, cu 20,2% mai mici fata de
perioada similara din anul 2012.

Primele brute subscrise pentru asigurarile
obligatorii de locuinte s-au majorat, in primele 9 luni ale anului 2013, la
25,17 milioane lei si au fost cu 55,74% mai valoroase decat in primele 9 luni
ale anului 2012.

Primele brute subscrise pentru asigurari
facultative de locuinte au fost, in primele 9 luni ale anului 2013, de 474
milioane lei, cu 3,69% mai valoroase decat in perioada similara din 2012.

Primele brute subscrise pentru asigurari, altele decat cele facultative si
obligatorii de locuinte
aferente clasei VIII au totalizat, in perioada
ianuarie – septembrie 2013, suma de 413,48 milioane lei, in crestere cu 7,05%
fata de primele 9 luni din 2012.

In privinta numarului de contracte in
vigoare pentru asigurarile facultative de locuinte, la data de 30.09.2013,
acesta era de 3.484.121. Numarul este cu 5,39% mai mare in raport cu 30
septembrie 2012, dar cu 29% mai mic fata de numarul de contracte aflate in
vigoare la data de 30 septembrie 2011 (4.903.901).

Brokerii
de asigurari au intermediat peste jumatate din valoarea primelor brute
subscrise

Gradul de intermediere (valoarea
primelor intermediate/valoarea primelor subscrise) a crescut astfel de la
43,14%, in primele 9 luni din 2012, pana la 52,62% (+9,48 puncte procentuale) in
perioada ianuarie – septembrie 2013.

Valoarea primelor intermediate de
brokeri pe cele doua clase de asigurari a fost de 3,248 miliarde lei, in crestere
cu 22,09% fata de primele 9 luni ale anului 2012, in timp ce primele brute
subscrise pentru asigurari generale si de viata au crescut, in primele 9 luni
ale anului 2013, cu 0,1% fata de primele 9 luni din 2012.

Veniturile din activitatea de brokeraj
s-au majorat pana la 590, 57 milioane lei, in primele 9 luni ale anului 2013, si
au fost cu 12% mai mari decat in perioada similara din 2012.

La data de 30 septembrie 2013, 586 de
brokeri de asigurare si/sau reasigurare erau autorizati sa desfasoare
activitate (in scadere cu 16 fata de 30 septembrie 2012).