Finante-Banci

Pietele emergente raman motorul cresterii economice globale pe timp de criza

12 Jul, 11:30 • adrian.mihaltianu
Incetinirea cresterii economice din pietele emergente va fi de scurta durata, acestea fiind sunt capabile sa infrunte criza din zona euro si sa ramana motorul cresterii economice globale, conform previziunilor trimestriale efectuate de Ernst & Young.
Pietele emergente raman motorul cresterii economice globale pe timp de criza

Expansiunea economica din randul primelor 25 de piete emergente a incetinit de la inceputul acestui an dar acest fapt este vazut ca fiind de scurta durata.

Pietele emergente, in mod deosebit cele din Asia, detin instrumentele necesare relaxarii politicilor fiscale si monetare, care pot asigura crestere economica pe finalul anului.

„Chiar si cu o incetinire a cresterii economice, pietele emergente sunt capabile sa infrunte criza din zona euro si sa ramana motorul cresterii economice globale. PIB-ul lor este prevazut sa inregistreze [b]o crestere de 4,9%[/b] in acest an, in contrast cu o contractie de 0,6% in zona euro. Se asteapta ca randamentul pietelor emergente sa creasca la 6% in 2013 si la 6.5% in 2014”, spun specialistii Ernst & Young.
 
Cu toate acestea, un tablou contrastant se contureaza la nivel global. Africa si Asia continua sa ramana optimiste, dar Europa Centrala si de Est, precum si America Latina, sunt impiedicate de o crestere incetinita pe pietele lor cheie de export din zona euro, respectiv din Statele Unite. Daca zona euro isi continua recesiunea, previziunile cu privire la pietele emergente spun ca Republica Ceha si Polonia ar fi impinse in recesiune, afectand Hong Kong-ul si Malaezia, datorita dependentei lor globale.

„Pietele emergente sunt bine plasate pentru a face fata riscurilor majore cu care se confrunta economia globala la momentul actual, dat fiind faptul ca detin spatiu de relaxare a politicilor fiscale si monetare. Aceasta s-a intamplat deja pe unele piete emergente, inclusiv cele din tarile BRIC (Brazilia, Rusia, India si China)”, a declarat Alexis Karklins-Marchay, lider al centrului pentru piete emergente din cadrul Ernst & Young.

„Este foarte probabil sa se produca anumite [b]relaxari ale politicii monetare[/b] in urmatoarele luni daca economia globala continua sa se deterioreze. In ciuda expansiunii incetinite a pietelor emergente, este foarte probabil ca acesta sa fie o stare de moment, urmand ca aceste piete sa beneficieze de o crestere semnificativa pe finalul anului”, a adaugat el.

[b]Numarul gospodariilor cu venituri de peste 30.000 dolari se va dubla[/b]

Avand si optiunea de a relaxa politicile fiscale si monetare pentru a accelera cresterea economica, pietele emergente beneficiaza acum de cresterea clasei de mijloc, cu venituri mai mari si cu un apetit de consum mai mare.

In raportul Ernst & Young se arata ca numarul gospodariilor din aceste piete, care se bucura de venituri mai mari, va creste in urmatorii zece ani. Numarul gospodariilor cu venit mai mare de 30.000 de dolari va fi mai mult decat dublu, atingand 149 milioane in 2020, depasind Statele Unite (120 milioane) si zona euro (116 milioane). 

Evolutia pozitiva a veniturilor gospodaresti va conduce la o crestere a consumului. In 2011, doua treimi din cheltuielile de consum din intreaga lume s-au realizat in tarile avansate economic, iar o treime in pietele emergente. Cu toate acestea, peste 25 de ani, Asia va depasi economiile avansate din perspectiva cheltuielilor de consum, fiind responsabila de 40% din totalul cheltuielilor.

„Cererea de consum de pe pietele emergente va inlocui economiile avansate din pozitia de motor cheie al cresterii economice globale. Schimbarea cu privire la cererea de import ar trebui sa ajute la reechilibrarea economiei”, arata Alexis Karklins-Marchay.

[b]Pietele emergente au un rol important in reechilibrarea economiei globale[/b]

Tarile cu crestere rapida din Asia se bucura de o prezenta din ce in ce mai proeminenta in economia globala. De aceea ele joaca un rol esential in reechilibrarea economiei globale. Pe de alta parte, toate tarile care au inregistrat surplusuri in ultimii ani trebuie sa isi ajusteze modelele de crestere catre o mai mare intrebuintare a cererii interne si sa permita o mai mare flexibilitate a cursului de schimb.

Pe masura ce pietele emergente se dezvolta, cererea pentru servicii in aceste tari va creste rapid. Cele trei segmente cheie ale sectorului serviciilor sunt: domeniul financiar-bancar, serviciile pentru afaceri, asigurarile si securitatea sociala.

Peste tot in lume, pietele emergente reprezinta, in prezent, mai putin de un sfert din [b]sectorul de servicii[/b] la nivel global. Dar peste 25 de ani, se estimeaza ca pietele emergente vor reprezenta mai mult de 40% din acest sector. Investitiile straine directe (ISD) se concentreaza deja asupra sectorului de servicii din aceste tari si o vor face din ce in ce mai mult, pe masura ce acesta va creste in importanta.

[b]Investitorii straini sunt atrasi de pietele emergente[/b]

Criza din zona euro va avea un impact negativ asupra investitiilor straine directe  (ISD) in pietele emergente in anul 2012. Previziunile Ernst & Young arata ca ar fi posibila o scadere de 10%. Cu toate acestea, ISD pe termen lung vor continua sa ia avant, pe masura ce companiile sunt atrase de ratele mai mari de crestere de pe pietele emergente, in situatia in care la nivelul economiilor avansate aceste rate stagneaza.

Pe termen scurt, cele mai afectate vor fi tarile europene, in special cele din Europa Centrala si de Est. ISD in Rusia si India ar putea, de asemenea, sa scada ritmul.

Este deja evident ca investitorii straini incep sa isi extinda investitiile la nivel global, tintind din ce in ce mai atent pietele emergente. In 2010, marea parte a cresterii de ansamblu a ISD a fost generata de doar trei tari: China, Brazilia si Indonezia. Totusi, in 2011, cresteri substantiale au fost inregistrate de Turcia si Columbia, precum si de Indonezia si tarile BRIC.

„In ciuda incetinirii cresterii economice resimtita de pietele emergente la inceputul acestui an, acestea isi vor reveni spre finalul anului si in 2013. Abilitatea de a relaxa politica fiscala pentru a stimula cresterea economica si o clasa de mijloc in crestere care stimuleaza consumul si o puternica crestere a fluxurilor de investitii straine directe vor asigura o crestere continua pentru viitor”, a conchis Alexis Karklins-Marchay.

Raportul trimestrial cu privire la pietele emergente elaborat de Ernst & Young este realizat in colaborare cu Oxford Economics, oferind previziuni economice, practice si accesibile, si perspectivele privind dezvoltarea a 25 de tari emergente. Aceste tari au fost selectate pe baza a trei criterii cheie: sa fie reprezentative, atat ca valoare a PIB-ului, cat si ca valoare demografica, sa fie dinamice, sa aibe o crestere rapida si sa aibe o importanta strategica pentru dezvoltarea afacerilor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...