Cel mai mult a scazut productia in industria extractiva si de prelucrare, cu 13,2% respectiv 11,3 procente.
Pe marile grupe industriale, cel mai puternic declin s-a resimtit in sectorul bunurilor de folosinta indelungata, acolo unde productia a scazut in luna mai cu 17, 9 la suta, fata de perioada similara din anul trecut.
Productia bunurilor intermediare s-a redus in acelasi interval cu 13,9%, cea de bunuri de uz curent s-a contractat cu 9,5%, sectorul bunurilor de capital a pierdut 3,6%, iar industria energetica a produs mai putin cu 1%.
Singurele domenii care au marcat cresteri de productie in luna mai au fost furnizarea de energie electrica, gaze si productia de aparate de aer conditionat, care au marcat un avans de 2,4 procente.
Pe ansamblul primelor 5 luni din 2009, comparativ cu perioada similara din anul trecut, statistica arata ca productia industriala a scazut cu 10,7%, cel mai puternic declin fiind marcat de sectorul extractiv.
Analistii economici spun ca datele prezentate de Institutul de Statistica indica o temperare a scaderii productiei, in luna mai, insa sperantele privind o revenire pe crestere sunt reduse, in contextul in care cererea ramane la un nivel foarte scazut.