- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Romania, pe locul 4 in UE la evolutia preturilor productiei industriale

04 Mar, 16:17 • Redactia DailyBusiness
Romania ocupa locul 4 in Uniunea Europeana (UE) la evolutia preturilor productiei industriale pe piata interna, in ianuarie 2008, fata de ianuarie 2007, cu un avans de 11,9%, informeaza Eurostat.
Romania, pe locul 4 in UE la evolutia preturilor productiei industriale

Din acest punct de vedere, Romania este intrecuta de Lituania, Danemarca si Bulgaria.

Preturile productiei industriale pe piata interna romaneasca au crescut, in ianuarie 2008, cu 1,9% fata de luna anterioara, plasand tara noastra pe locul 5 in UE dupa acest criteriu, in urma Ungariei, Finlandei, Lituaniei si Portugaliei, conform Biroului European de Statistica (Eurostat), citat de NewsIn.

In ianuarie 2008, comparativ cu decembrie 2007, preturile productiei industriale au crescut cu 0,8% in zona euro si cu 1,0% in UE. Fata de ianuarie 2007, preturile au avansat cu 4,9% in zona euro si cu 5,8% in UE.

Institutul National de Statistica (INS) a transmis marti ca in ianuarie 2008, preturile productiei industriale, atat pe piata interna cat si pe piata externa, au crescut cu 2,3% comparativ cu decembrie si cu 13,0% fata de ianuarie 2007.

Urmărește Daily Business pe Google News