- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Vosganian: Romania ar putea atrage investitii de 15 mld. euro in energie, pana in 2012

16 Sep, 16:23 • Redactia DailyBusiness
Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, a declarat marti ca, in perioada 2009-2012, Romania ar putea sa atraga investitii de 12-15 miliarde euro in domeniul energetic, potrivit NewsIn.
Vosganian: Romania ar putea atrage investitii de 15 mld. euro in energie, pana in 2012

„Romania se axeaza pana in 2020 mai ales pe componenta energiei nucleare. Am pornit studiile pentru amplasarea unei noi centrale nucleare in alt loc decat la Cernavoda. De asemenea, am reluat negocierile pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda”, a precizat ministrul.

Vosganian a spus ca 1 miliard de euro l-ar reprezenta doar investitiile la statia de pompare Tarnita-Lapustesti, alte 2-3 miliarde fiind necesare pentru construirea unor termocentrale si investitii in companii cu propiile termocentrale.

Varujan Vosganian a participat marti la semnarea acordului dintre Romgaz si Agentia SUA pentru Comert si Dezvoltare (USTDA), privind acordarea unui grant de 1,061 milioane dolari ca finantare pentru studiul de fezabilitate al proiectul terminalului de gaze naturale lichefiate (GNL), pe teritoriul Romaniei.

Urmărește Daily Business pe Google News