„Profitul realizat din serviciile de asistenta juridica si reprezentare acordate pentru recuperarea creantelor ocupa o pondere importanta in totalul veniturilor. Estimam ca ponderea detinuta in cifra de afaceri a societatii noastre de avocatura este de aproximativ 25%”, a declarat avocatul Calin-Andrei Zamfirescu, citat de NewsIn.
In opinia lui Calin-Andrei Zamfirescu, piata autohtona de recuperare a creantelor este una dinamica, aflata la un nivel mediu de dezvoltare. El considera ca pe aceasta piata mai au loc noi societati in afara celor existente, dar acestea nu ar putea sa acapareze o cota semnificativa din piata recuperarilor de creante.
„Desi societatea noastra de avocatura nu a realizat o evidenta exacta a tuturor creantelor recuperate pana in prezent, este cert ca valoarea creantelor pentru care am primit mandat de la creditori, depaseste 100 milioane euro”, a precizat Zamfirescu.
Acesta a adaugat ca societatea de avocatura acorda servicii de asistenta juridica si reprezentare pentru recuperarea creantelor din strainatate.
Casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu estimeaza pentru anul in curs o crestere a cifrei de afaceri de aproximativ 30%. De asemenea, compania urmareste diminuarea costurilor cu minim 10%.
Din tranzactiile importante asistate anul trecut de Zamfirescu Racoti Predoiu, fac parte listarea Vimetco NV pe London Stock Exchange, finantarea prin credit sindicalizat a acestei companiicu 190 milioane dolari, asistenta acordata grupului irlandez CRH in preluarea Elpreco Craiova si asistenta pentru proiectul imobiliar al Romflet SA (peste 700 apartamente cu o valoare de 120 milioane de euro).
Pe data de 29 februarie 2008, Catalin Marian Predoiu, avocat asociat la casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu din 2005, a fost numit in functia de ministru al Justitiei. Pe durata mandatului de ministru al Justitiei, calitatea de avocat a acestuia este suspendata pentru caz de incompatibilitate.