- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Cosmote a investit 17 mil. euro in dezvoltarea retelei din Bihor

17 Apr, 16:43 • Redactia DailyBusiness
Operatorul de telefonie mobila Cosmote Romania a investit 17 mil. euro in extinderea si dezvoltarea retelei GSM din judetul Bihor, avand in prezent o acoperire de 97% din populatia acestui judet.
Cosmote a investit 17 mil. euro in dezvoltarea retelei din Bihor

Totalul investitiilor in retea, pentru judetul Bihor, se va ridica la peste 21 de milioane de euro, pe masura ce alte proiecte de acoperire sunt finalizate, au anuntat joi oficialii companiei.

„Judetul Bihor reprezinta una din zonele strategice in dezvoltarea noastra”, a declarat Tereza Valcan, Corporate Affairs Manager Cosmote Romania.

In prezent, la nivel national, Cosmote ofera acoperire pentru mai mult de 98% din populatia Romaniei si 87,5% din teritoriu. Anul trecut, Cosmote a investit in Romania 201 milioane de euro pentru a asigura servicii unei baze de clienti in continua dezvoltare, investitiile in infrastructura retelei avand cea mai mare pondere.

Atat in judetul Bihor, cat si la nivel national, produsele si serviciile Cosmote sunt distribuite prin intermediul magazinelor proprii cat si prin ale partenerilor sai, precum Germanos, Romtelecom, Internity si alti dealeri independenti. Produsele si serviciile Cosmote sunt distribuite prin 9 magazine in Oradea si 21 de locatii in judetul Bihor.

Cosmote Romania este al treilea operator de telefonie mobila din Romania ca numar de utilizatori (3,6 milioane la finele lui 2007), dupa Orange si Vodafone Romania. Alti concurent ai Cosmote sunt Zapp si RCS&RDS.

Urmărește Daily Business pe Google News