- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Fluctuatiile economice nu iarta: Profitul Intel pe T4 a scazut cu 90%

16 Jan, 10:34 • Redactia DailyBusiness
Intel Corp, cel mai mare producator de semiconductori din lume, a anuntat ca profitul din al patrulea trimestru a scazut cu 90%, in contextul in care recesiunea a dus la scaderea cererii pe piata de profil, a scris Bloomberg.
Fluctuatiile economice nu iarta: Profitul Intel pe T4 a scazut cu 90%

Profitul net al companiei a scazut la 234 mil. $ (circa 170 mil. euro), sau 4 centi/actiune, de la 2,27 miliarde dolari (1,72 mld. euro), sau 38 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului trecut, conform oficialilor companiei.

Veniturile au scazut cu 23%, la 8,23 mld $ (circa 6 mld. euro), in conformitate cu un raport preliminar emis saptamana trecuta. Compania se confrunta cu cea mai grava perioada din 2001, in conditiile in care cererea pentru calculatoare personale a scazut, iar producatorii folosesc chip-urile aflate pe stoc, decat sa comande unele noi.

Titlurile Intel, ce are sediul in Santa Clara (California), se scumpisera pana la 13,61 dolari spre finalul sedintei, insa au inchis la 13,29 dolari/actiune, pe piata Nasdaq. Actiunile companiei au pierdut 45% din valoare in anul 2008.

Urmărește Daily Business pe Google News