- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Georgescu, dupa vanzarea Gecad ePayment: \”As fi putut lua mai multi bani de la alti investitori\”

13 Oct, 18:37 • emanuel.ceciu
Dupa vanzarea Gecad ePayment catre gigantul media sud-african Naspers, Radu Georgescu, fondatorul companiei autohtone de plati online, vorbeste relaxat despre alegerea facuta - "stiti, as fi putut primi mai multi bani din alta parte. Am avut multe oferte, de la multe companii". Ce urmeaza pentru ePayment? Anul viitor, cu banii atrasi, va incepe sa se extinda in pietele din Europa de Est.
Georgescu, dupa vanzarea Gecad ePayment: \As fi putut lua mai multi bani de la alti investitori\

Antreprenorul roman a vandut Gecad ePayment in august, iar anuntul a fost facut marti. Cumparatorul este Allegro, companie poloneza detinuta de sud africanii de la Naspers. Aceasta este a treia tranzactie majora a lui Georgescu, dupa RAV si Axigen.

DailyBusiness.ro: Felicitari pentru tranzactie. Cum este acum, comparativ cu momentele din 2003 si 2007 cand ati cedat RAV si respectiv un pachet de actiuni la Axigen?
Radu Georgescu: Multumesc, ma simt senzational. Prima data, ca prima data, entuziasm, tinerete. In 2007 a fost o tranzactie mai micuta, acum am satisfactia confirmarii ca nu au fost intamplari. As fi dispus sa vand in continuare, pentru compania potrivita, in contextul potrivit si pentru banii potriviti. De asemenea, consider ca aceasta tranzactie face bine si Romaniei, in general, atragem atentia investitorilor si acesta este un lucru bun.

DB: De ce ati ales sa mai pastrati actiuni (17%) si nu ati vandut tot?
RG: Din motive sentimentale, in primul rand. Apoi insa, si pentru ca ceea ce am de spus sa cantareasca mai mult, desi, spre deosebire de perioada dinaintea tranzactiei, acum forta mea este mult diminuata. Nu ma deranjeaza acest lucru, sfaturile mele din board vor ramane in continuare la fel, nu ma relaxez si nu se schimba nimic in atitudinea si activitatile mele.

DB: Si cu milioanele de euro pe care probabil le-ati incasat (dimensiunea tranzactiei nu a fost facuta publica – n.r.), ce aveti de gand sa faceti? Urmeaza investitii?
RG: Sunt intodeauna deschis catre investitii, in conditiile amintite anterior. Aceasta vanzare insa nu reprezinta „un punct de cotitura”, ca in cazul celei din 2003, cand am vandut tot ce aveam. Acum imi voi continua activitatile in mod normal, nu e ca si cum inainte de asta nu aveam banii necesari pentru a investi. Si idei am in fiecare dimineata, nu duc lipsa de ele.

Detalii despre tranzactie – „As fi putut primit mai multi bani daca as fi ales alt investitor”

DB: Spuneti-mi cum a evoluat tranzactia – cine pe cine a contactat, cand ati inceput discutiile, cat au durat si unde s-au purtat ele.
RG: Eu nu sunt genul de om de afaceri care abordeaza mai multe companii, anuntand intentia de a vinde si asteptand cea mai buna oferta. Eu merg pe principiul ca o idee buna, o companie eficienta, va atrage mai devreme sau mai tarziu oferte de la investitori, cum a fost si cazul nostru. De-a lungul timpului am atras mai multe oferte, si am ales-o pe aceasta. Am fost abordati in decembrie 2009, discutiile le-am purtat pe toate canalele posibile.

DB: De ce Allegro si nu alta companie? Dati-mi cateva motive importante.
RG: Deoarece Naspers, compania ce detine Allegro, este numarul doi mondial in procesare de plati, pe segmentul eCommerce, deoarece Allegro are aceleasi obiective ca noi si avem instrumente si cunostinte complementare si, in final, deoarece mi-a placut mult de oamenii din spatele companiei.

DB: Cat de mult au contat totusi si banii? Au fost un factor decisiv?
RG: La intrebarea aceasta raspund astfel: sa zicem ca as fi putut lua mai multi bani de la alte companii. Repet, a contat foarte mult faptul ca ei si cu noi formam un intreg – ei au resursele unei multinationale, noi avem resursele tehnologice pe care ei nu le au.

DB: Ati mentionat ca aveti aceleasi planuri ca si noul actionar majoritar. Care sunt acelea?
RG: Extinderea pe piata internationala, educarea publicului, per total, cresterea si dezvoltarea business-ului. Ne intereseaza pietele din Europa Centrala si de Est. In prima faza, in urmatoarele luni, ne vom lansa in Ungaria. De asemenea, o sa mai angajam oameni – de la 24 cati suntem acum la ePayment, in cateva luni vom fi 34.

DB: Si-a luat vreun angajament Allegro in momentul preluarii? Anumite target-uri pe o anumita perioada de timp?
RG: Nu. Compania este a lor acum, nu au existat astfel de clauze.

DB: Care este cel mai mare plus dar si cel mai mare minus al Gecad ePayment, din perspectiva dvs.?
RG: Inainte de tranzactie cel putin, compania era prinsa in capcana pietei pe care activam – depindeam in mod direct de viteza de evolutie si de dezvoltarea pietei. Avem 90% cota in Romania, deci pe acest segment am facut aproape tot ce era posibil. Tineam de piata. Ca si lucru pozitiv, in mod clar oamenii si tehnologia dezvoltata de acestia.

DB: Si ce parere aveti de evolutia pietei de plati prin card?
RG: Piata este sugrumata de plata la primire (cash on delivery – n.r.). De asemenea, oamenii inca nu au incredere in platile online. CEO-ul Gecad ePayment, Daniel Nicolescu, are ca si prioritate intrarea pe pietele exerioare si educarea mai agresiva, folosindu-se de retele sociale, publicitate si asa mai departe, a publicului roman.

Antreprenorii romani nu stiu sa isi vanda proiectul, fac greseli peste tot

DB: In ce fel de companii este, in general, bine sa investesti in prezent?
RG: Daca ne referim la IT, domeniul unde ma pricep, as zice ca in cele de securitate, un termen foarte vehiculat. E la moda acum si va fi si peste 10 ani. De asemenea, in companii de Cloud Computing, o tehnologie a viitorului. Exista nevoie de cloud computing, companiile cauta metode noi de a economisi.

DB: Si in online?
RG: In online din pacate s-au cam terminat banii de investitii, care de fapt erau in general alocati companiilor IT si nu celor din online, asa ca si antreprenorii au lasat-o mai moale. De fapt, nici n-au pornit bine si s-au si impiedicat. Antreprenorii romani, in general, gresesc foarte mult, peste tot de fapt, nu stiu sa isi vanda marfa.

DB: Adica?
RG: Zilnic primesc tot felul de mail-uri cu oferte de investitii. Oamenii aceia gresesc, cei mai multi, inca din start, nu stiu cum sa abordeze un potential investitor. De exemplu, nu rar mi se intampla sa primesc un prim mesaj in care mi se spune ceva de genul „Am o super idee/un super proiect! Daca te intereseaza, suna-ma!”. Evident, le raspund ca nu ma intereseaza. Se joaca de-a „hard to get”, ceea ce, in mediul acesta, este gresit. Eu nu sunt deloc greu de gasit si greu de intalnit, daca lumea ar sti cum „sa ma ia”. Cineva mi-a zis chiar acum cateva zile ca mi-ar explica el despre ce este vorba in proiectul sau, dar ii este teama ca nu as intelege. I-am zis „try me!” si, dupa inca 3 mail-uri, mi-a trimis un grafic banal, luat de pe net. I-am explicat in jumatate de pagina ca ar trebui sa se gandeasca la ce a gresit.

DB: Ce proiecte din online va plac?
RG: Imi place UberVu. La fel insa, daca m-ar fi abordat Vladimir Oane (fondatorul UberVu – n.r.) acum trei ani si mi-ar fi prezentat doar o idee, fara ceva practic, as fi refuzat sa investesc. Nu zic ca acum o sa o fac, insa prefer sa nu risc prea mult cand decid, si sa vad ceva reusite deja. In afara de UberVu, imi mai place si start-up-ul PadiCode.com al lui Claudiu Murariu si, din proiectele vechi, BitDefender.
DB: In cate companii aveti actiuni in prezent si ce ati alege sa faceti daca ati renunta, brusc, la toate si ati vinde?
RG: Exceptand actiunile avute in companiile din grupul Gecad, mai am actiuni la Rol.ro si Ideea Productions. Daca as renunta la ele, as alege sa fac acelasi lucru ca pana acum. In mod clar as infiinta o companie de IT.

DB: De hobby-uri mai aveti timp?
RG: Nu mi-am luat concediu de la tranzactie incoace, si nici nu o sa o fac, sunt plin de energie. Si da, mai am timp – cant la pian, muzica clasica, in liceu cantam si la chitara. De asemenea, imi place sa joc baschet si bridge.