- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Intr-o luna si jumatate, T-Mobile a vandut peste 120.000 de telefoane 3G iPhone

25 Aug, 10:25 • Redactia DailyBusiness
T-Mobile, divizia wireless a companiei Deutsche Telekom, a vandut peste 120.000 de telefoane 3G iPhone de la lansarea acestuia, pe 11 iulie, in ciuda problemelor legate de distributie, a anuntat presedintele executiv al companiei, Hamid Akhavan, conform Reuters.
Intr-o luna si jumatate, T-Mobile a vandut peste 120.000 de telefoane 3G iPhone

Acesta a declarat pentru un saptamanal din Germania ca au fost rezolvate problemele legate de livrari, ce au dus la saptamani de asteptare din partea clientilor, pentru versiunea mai rapida a noului iPhone. De asemenea, Akhavan a mentionat ca pana la sfarsitul lunii august toate cererile restante vor fi solutionate, a scris NewsIn.

Akhavan este de parere ca estimarile companiei in ceea ce priveste numarul de telefoane vandute au fost depasite, adaugand ca T-Mobile a vandut 75.000 de telefoane iPhone numai in Germania.

Problemele legate de distributie au fost puse pe fondul lansarii concomitente a noului iPhone in 22 de tari de catre compania Apple.

In Romania, iPhone 3G a fost lansat de operatorul Orange in noaptea de joi spre vineri, saptamana trecuta, oficialii companiei telecom estimand ca vor vinde „zeci de mii de terminale” pana la finele anului.

Urmărește Daily Business pe Google News