- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Laurentiu Popescu, IDC: Anumiti jucatori locali si-au supraestimat vanzarile de PC-uri

17 Jul, 00:01 • emanuel.ceciu
Despre metodologia si marjele de eroare ale studiilor IDC, motoarele de crestere ale pietei IT si mutarea anumitor departamente ale companiei de cercetare din Europa in Romania, DailyBusiness.ro a discutat cu Laurentiu Popescu, director executiv al companiei de cercetare IDC Romania.
Laurentiu Popescu, IDC: Anumiti jucatori locali si-au supraestimat vanzarile de PC-uri

DailyBusiness.ro

: Care va fi principalul motor de crestere al pietei IT&C in Romania in 2008?
Laurentiu Popescu: Cele mai mari rate de crestere pe piata autohtona le vor avea serviciile IT si software, servicii considerate deseori „cu valoare adaugata”. Marjele de profit pe aceste segmente pot ajunge si la 50-60%, lucru care, cu siguranta, va influenta pozitiv aceste piete. Marjele in distributia de hardware au scazut foarte mult, la 2-4%, si atunci cresterea substantiala a pietei va veni de pe segmentele de servicii IT si software.

DB: Ce pondere din piata IT o detin aceste servicii?
LP: In Romania, piata serviciilor IT este subdezvoltata. Acestea detin o pondere de 30-40% din piata, in timp ce in tarile din Europa de Vest, ponderea este inversa – hardware-ul ocupa 30% din piata, in timp ce serviciile software si IT detin pozitia dominanta. In urmatorii 3-5 ani, vom asista la o crestere importanta a segmentului de servicii IT.

DB: Cum ati caracteriza dinamica pietei de IT in prima jumatate a anului?
LP: IDC nu a inceput inca sa monitorizeze activitatile pe 2008. Acest lucru il vom face in 2009. Insa, la o prima vedere, s-au continuat unele proiecte mari din 2007, au crescut proiectele de integrare software pentru management. Pe hardware, au crescut in special notebook-urile.

[quote]Au fost mai multe tendinte din partea anumitor jucatori locali sa supraestimeze vanzarile de PC-uri. Mai ales asamblatorii locali.[/quote]
DB: Cum anume monitorizeaza IDC piata? Cum se fac studiile si pe ce baza?
LP: Toate informatiile pe care le utilizam in studii le primim de la furnizorii de solutii. Pe partea de software si servicii, procentul companiilor care colaboreaza cu IDC este de circa 90%. Vorbim de integratori mari – HP, IBM, Microsoft sau S&T. Oricum, avem parghii de control pentru datele pe care le primim.

DB: Si cei mici nu conteaza in studiile IDC?
LP: Ba da, conteaza si ei. Pentru acestia, facem o estimare, dar piata este oricum destul de consolidata pe partea de servicii software. Cu asamblatorii locali din Romania lucram deja de sapte ani, pe segmentul de hardware. Marja de eroare cu care lucram variaza in functie de segmentul de piata pe care il cercetam. Pe partea de software, de exemplu, vorbim de o marja de eroare de sub 2%. Pe partea de hardware, difera. De exemplu, pe imprimante, unde primim date exacte de la producatorii mari, nu exista dubii. Au fost mai multe tendinte din partea anumitor jucatori locali sa supraestimeze vanzarile de PC-uri, mai ales cele asamblate local.

DB: Deci acestea, mai pe romaneste, au mintit?
LP: Nu neaparat, dar am avut sentimentul ca cifrele respective nu se potriveau, efectiv, cu capacitatea lor de productie sau de asamblare. Si a trebuit sa dezvoltam parghii de control, sa verificam mai amanuntit numarul de PC-uri asamblate cu componentele importate, cu numarul de procesoare vandute si asa mai departe. Per total, as spune ca marja de eroare pe acest segment este sub 3%, mai ales ca nu s-a mai intamplat de ceva timp sa primim rapoarte care sa ni se para exagerate sau gresite.

Afaceri de circa 600.000 euro pentru IDC in 2008

DB: Care sunt sursele de venit ale IDC?
LP: Studiile pe care le facem – studiile de consultanta, studiile personalizate sau divizia de evenimente si conferinte. Ponderea veniturilor incepe sa se schimbe in ultimul timp. Am inregistrat in ultimii ani cereri din ce in ce mai multe pentru studii personalizate, ceea ce noi numim „custom research” – proiecte de consultanta strategica sau servicii de „go to market”. Rapoartele standard pe care le publicam si pe care le stiu cei mai multi nu ocupa o pondere atat de mare in afacerile IDC.

DB: Ce fel de companii vin sa ceara studii personalizate?
LP: In general companiile mari si multinationalele. Clienti gen Microsoft, IBM sau Oracle, dar si Softwin si Siveco.

DB: Cam cat costa un astfel de studiu personalizat?
LP: Difera in functie de complexitate, de tipul de studiu, numarul de interviuri pe care le facem sau durata lui. Un raport complex in Romania poate sa se ridice la cateva zeci de mii de euro. Sunt anumite studii sau proiecte foarte mari, in regiune, nu doar in Romania, care pot costa insa si milioane de euro. Acestea sunt coordonate de regula la nivelul biroului nostru central din Praga.

DB: Ce cifra de afaceri estimati pentru 2008?
LP: Estimez o crestere de circa 20-25% fata de 2007, pana la circa 600.000 euro.

DB: Cine sunt concurentii IDC?
LP: Pe piata autohtona, Gartner si PAC (Pierre Audoin Consultants). Modelul de business este insa diferit, in sensul ca Gartner are si alte servicii pe care IDC nu le furnizeaza – consultanta IT. Ne intersectam pe partea de research. De asemenea, exista diferente intre noi si concurenta noastra ca metodologie de cercetare. Au existat cazuri in care rezultatele date de noi difera de ale lor. Nu stiu care este metodologia lor de lucru. Probabil ei pornesc de la end-useri, incearca sa extrapoleze piata de acolo, in timp ce noi pornim de la furnizori.

DB Cati angajati are IDC Romania in prezent?
LP Opt, si investigam acum oportunitea de a muta anumite centre din Europa, in Romania. Echipa de IT, de exemplu, care se ocupa de site-urile IDC, mentenanta si dezvoltare. Aceasta s-ar putea sa fie externalizata in Romania, aici fiind costuri mai mici. Initial a fost in Londra, acum este in Praga. Apoi, s-ar putea sa formam o echipa de analisti care sa serveasca alte piete, precum cea din SUA, din Romania. Probabil ca numarul angajatilor va creste de la anul pana la 20 de oameni.