- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Operatorul american Sprint Nextel ar putea fi cumparat de coreeni

16 Jul, 11:22 • Redactia DailyBusiness
Compania telecom din Coreea de Sud SK Telecom Corp. se afla in negocieri pentru a achizitiona operatorul de telefonie mobila Sprint Nextel Corp., un contract putandu-se incheia in cel mai bun caz in cateva saptamani, a anuntat CNBC, citand surse familiare cu situatia.
Operatorul american Sprint Nextel ar putea fi cumparat de coreeni

„SK Telecom are in vedere mai multe oportunitati de extindere in mai multe piete de peste Ocean, inclusiv in SUA. Nu comentam inca despre nici o potentiala negociere”, a declarat Lauren Kim, purtator de cuvant al operatorului SK Telecom.

CNBC a informat ca un potential contract dintre cele doua companii va fi mijlocit de fonduri de investitii, intrucat valoarea de piata a SK Telecom este de 22,6 mld. $, la jumatate din cea a Sprint Nextel, a scris The Associated Press.

Sprint pierde abonati de mai mult timp, dar cu toate acestea ramane a treia cea mai mare companie telecom din SUA, cu 52,8 mil. de abonati la finele trimestrului trecut. Valoarea actiunilor s-a injumatatit in 2007, iar mai multe zvonuri din piata au dezvaluit ca Sprint a purtat negocieri in legatura cu o potentiala achizitie si cu alte companii, precum T-Mobile USA.

Urmărește Daily Business pe Google News