- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Piata de PC-uri a crescut valoric cu 23% in trimestrul doi

14 Oct, 11:33 • Redactia DailyBusiness
Piata romaneasca de PC-uri a crescut cu 29,3% ca numar de unitati comercializate in perioada aprilie - iunie, fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce valoric a evoluat cu 23,3%, conform IDC.
Piata de PC-uri a crescut valoric cu 23% in trimestrul doi

„Este de asteptat ca in a doua jumatate a anului vanzarile catre consumatorii casnici sa sporeasca semnificativ, mai ales in conditiile in care mai multe branduri vor iesi pe piata cu noi modele low entry la preturi accesibile”, afirma Diana Preda, Research Analyst IDC Romania. „De altfel, si cererea de PC-uri a sectorului de afaceri se va inscrie pe o panta ascendenta, sprijinindu-se pe ritmul inalt al cresterii economice, pe investitiile programate in educatie si alte sectoare guvernamentale, precum si pe cresterea organica a intreprinderilor mici si mijlocii.”

In trimestrul II, serverele de tip x86 au fost categoria de PC-uri care a consemnat cea mai rapida crestere: comparativ cu perioada similara a anului anterior, volumul vanzarilor a fost mai mare cu 49,7%. La randul sau, piata notebook-urilor a sporit in acelasi interval cu 49% ca volum, ajungand sa reprezinte 37,9% din totalul pietei de PC-uri, iar numarul desktop-urilor comercializate in Romania a crescut cu 18,7%.

Vendorii care s-au clasat pe primele trei pozitii ca volum al vanzarilor in trimestrul al II-lea 2008 au fost Dell, HP si K-Tech. Impreuna, acestia au cumulat o treime din PC-urile vandute pe piata in perioada aprilie – iunie 2008.

Urmărește Daily Business pe Google News