- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Seful Lenovo Romania: Intram in forta pe segmentul IMM

01 Oct, 00:01 • emanuel.ceciu
Despre intrarea Lenovo pe segmentul companiilor mici si mijlocii prin lansarea de noi laptop-uri, pozitia pe segmentul de notebook-uri, precum si despre piata IT in general, DailyBusiness.ro a discutat cu Aurel Netin, general manager pentru Romania si Moldova al Lenovo.
Seful Lenovo Romania: Intram in forta pe segmentul IMM

Este general manager Lenovo pentru Romania si Moldova din iulie 2006. Inainte de aceasta, a ocupat functia de Secretar de Stat in cadrul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, pe domeniul tehnologiei informatiei. Anterior acestui post, a fost presedintele consiliului de administratie si director general al SISTEC SA Cluj Napoca, companie privata de IT&C.

DailyBusiness: Marti ati anuntat introducerea pe piata a gamei SL de notebook-uri. Ce segment tintiti cu acestea?
Aurel Netin: Da, am lansat pe piata din Romania trei noi notebook-uri prin care ne facem intrarea in forta pe segmentul de SMB-uri (companii mici si mijlocii, IMM – n.r.) si persoane fizice. Pana in prezent am activat mai ales pe segmentul de companii mari.

DB: Considerati ca aveti loc pe aceasta piata, daca intrati abia acum cand alti jucatori mari sunt deja „bine infipti” pe segmentul SMB si home-user?
AN: Avem loc. Piata din Romania este inca una imatura comparativ cu cele din vestul Europei sau SUA. Si oricum, consider ca in Romania avem de-a face in prezent cu „prima generatie de utilizatori”.

DB: Ce inseamna „prima generatie de utilizatori”?
AN: In prezent, romanul, chiar si din firme mici si mijlocii ca sa nu mai vorbim de home-useri, se uita in primul rand la pret, fara sa fie prea interesati de servicii conexe. Este prima generatie de utilizatori. Acum isi dau seama daca intr-adevar le trebuie mobilitate, in ce masura le place un laptop si asa mai departe. Deja insa multi realizeaza ca vor mai mult decat un laptop ieftin, vor si servicii conexe.

DB: Deci Lenovo intra direct pe „a doua generatie de utilizatori”?
AN: Putem zice si asa. Laptopurile din gama SL (cu preturi cuprinse intre 1.090 si 1.150 dolari – n.r.) sunt dotate cu cele mai recente procesoare Intel Centrino 2, sisteme de securitate avansate, pot fi inchise sau deschise de la telefonul mobil si, mai mult de atat, vom introduce in Romania servicii suplimentare – polita de asigurare a laptop-ului contra furtului sau asigurare pentru inlocuirea pieselor, precum si backup online de date pe serverele Lenovo. Aceste servicii vor putea fi contractate de SMB-uri si persoane fizice de la inceputul lui 2009.

DB: Conform studiilor IDC, pe plan global, 31% dintre clientii care cumpara laptop-uri vor fi in 2009 SMB-uri. In Romania, cum arata aceasta pondere?
AN: Categoric mai mica. Poate chiar mult mai mica. In Romania, unii manageri de SMB-uri inca cumpara laptop-uri din supermarket-uri, nu sunt interesati de servicii suplimentare, conexe. Nu realizeaza ca, desi cumpara aparent mai ieftin un laptop, faptul ca nu beneficiaza de servicii suplimentare bune, poate intr-un final ridica pretul laptop-ului foarte mult. Sa ne imaginam ca cineva fura un laptop Lenovo cu date importante. Daca ar incheia un contract de asigurare a laptop-ului, isi va putea recupera banii pe el si poate bloca computerul astfel incat sa nu poata fi folosit de hot. Insa si romanii vor incepe in curand sa realizeze beneficiile acestor servicii suplimentare.

Lenovo ocupa locul 4 pe segmentul de laptop-uri

DB: In 2006 ati anuntat ca vreti locul trei pe piata de laptop-uri in Romania in acel an. Acum, in 2008, cum sta Lenovo din acest punct de vedere?
AN: Am fost prea optimist. In prezent suntem locul patru pe piata din Romania. Speram insa sa crestem destul de repede prin incheierea de noi parteneriate cu reselleri si distribuitori precum si prin intrarea agresiva pe segmentul de companii mici si mijlocii.

DB: Cu cati parteneri lucrati in prezent in Romania?
AN: Lucram cu patru distribuitori, noua parteneri directi si cu 600 de reselleri. Vrem sa atingem un numar de 1.000 de reselleri.

DB: Pana cand?
AN: (zambind) Nu ma mai hazardez sa avansez o data anume.

DB: Din totalul vanzarilor de computere Lenovo, ce pondere este ocupata de desktop-uri in prezent?
AN: Suntem cam 50-50 cu laptop-urile si desktop-urile. Pentru desktop-uri avem ca target principal tot companiile, intr-o pondere mare. Din octombrie, vom introduce in Romania si servere, targetand tot clientii SMB.

DB: Ce afaceri estimati pentru 2008 in Romania?
AN: Fiind companie prezenta la nivel global, nu pot raporta veniturile doar pe Romania. Oricum, ce pot spune este ca vom inregistra cresteri de doua cifre in urmatorii 3-4 ani. Crestem bine de la trimestru la trimestru.

DB: Cum comparati evolutia Lenovo din Romania cu cea din alte state din Europa de Est?
AN: Imi este greu sa compar. Ce pot spune este ca se da o batalie acerba pe international, strategii, achizitii, Dell inchide fabrici, este un ritm frenetic. Mi-e greu sa zic cine va castiga si cine va pierde. Jucatorii mari, inclusiv Lenovo, incep din ce in ce mai mult sa mizeze pe pietele in curs de dezvoltare. India, China, sunt deja piete cheie la nivel international, pentru cresterea afacerilor companiilor din IT.

DB: Va afecta criza din SUA afacerile Lenovo din Romania?
AN: Poate ca da, poate ca nu. La cum arata pietele mondiale, in general, este greu sa fac astfel de supozitii. Cine stie daca maine nu o sa se razgandeasca o companie mare cu prezenta in Romania sa anuleze o comanda de sute de laptop-uri, din cauza unor crize financiare de undeva de pe glob?