- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Juridic

Procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul lui Călin Georgescu. De ce este acuzat

04 Aug, 16:25 • Aprozeanu Razvan
Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au decis modificarea încadrării juridice în dosarul care îl vizează pe Călin Georgescu, în legătură cu fapte ce țin de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul lui Călin Georgescu. De ce este acuzat

Inițial cercetat pentru instigare la comiterea de fapte împotriva ordinii constituționale și transmiterea de informații false în dosarul mercenarilor, Călin Georgescu este acum acuzat de Parchetul General de complicitate la acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și de comunicare de informații false în formă continuată (două fapte), potrivit Mediafax.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, transmite Parchetul General.

Te-ar mai putea interesa: Călin Georgescu, ironic cu ”sistemul” după o nouă vizită la Poliție. ”Profit de faptul că nu mi s-a interzis să vorbesc despre apă”

Modificarea încadrării juridice a fost decisă după audierea, vinerea trecută, a 18 membri ai grupării de mercenari conduse de Horațiu Potra.

La sediul Parchetului General s-au adunat zeci de susținători ai lui Călin Georgescu, iar zona este supravegheată de un dispozitiv de securitate al Jandarmeriei.

Potrivit procurorilor, Horațiu Potra și oamenii săi intenționau să se infiltreze în protestele declanșate după anularea alegerilor prezidențiale, cu scopul de a provoca destabilizare și haos.

Anchetatorii susțin că planul ar fi fost conturat de Călin Georgescu împreună cu apropiații săi, în cadrul unei întâlniri secrete desfășurate la o fermă din Ciolpani, imediat după invalidarea rezultatului alegerilor.

Declarațiile lui Călin Georgescu

Întrebat de jurnaliști despre prezența sa la Parchetul General, Călin Georgescu a evitat să răspundă direct și a adus în discuție situația dificilă din Suceava, unde numeroși oameni sunt afectați de calamități.

„Acolo se întâmplă crime permanente, pentru că incompetența și indiferența statului este crasă și este nevoie să se ia măsuri urgent, așa cum am propus eu, ca fiecare oraș să adopte cel puțin o familie de acolo. Și în mod special, prevenția, pentru că dacă nu este prevenție, nu se poate face absolut nimic. Eu vă spun că cei mai importanți sunt oamenii acestei țări, nu eu.

Acesta este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Nu eu, nu sunt eu important. Ci oamenii care se chinuie și care trăiesc clipe de coșmar, cu un stat incompetent, care spune că nu are bani. Are bani, și asta este declarația mea de astăzi, dacă nu mai dă bani altora, străinilor, și nu mai dă bani pe lucruri de care nu avem nevoie”, a declarat Georgescu la Parchetul General.

Întrebat dacă el crede că că există o legătură între situația de la Broșteni și faptul că i-a fost schimbată încadrarea juridică, Georgescu a răspuns în parabole:

„Adevărul mătură bătătura, să știți. Și eu am următorul mesaj: oamenii își fac planuri și Dumnezeu zâmbește. Și va veni momentul în care va da șah-mat Dumnezeu acestei mișcări, acestei situații. Și întrebarea pe care eu o adresez este: oare cu ce piesă de pe tabla de șah va da șah-mat Dumnezeu?”.

El a spus că a fost la Broșteni „în calitate de om”.

Te-ar mai putea interesa: Adrian Papahagi, atac extrem de dur asupra suveraniștilor. ”Nu e ‘suveranism’, ci cretinism”. Cum îi ”botează” pe Călin Georgescu, George Simion și Mihail Neamțu

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare