Lifestyle

Conceptul cadourilor-experienta prinde contur. Un nou jucator a intrat pe aceasta piata

22 Jan, 16:55 • karina.popescu
Happybox, o afacere cu capital 100% romanesc, isi anunta intrarea pe piata locala a cadourilor, cu conceptul de cadou-experienta, destul de nou in Romania.
Conceptul cadourilor-experienta prinde contur. Un nou jucator a intrat pe aceasta piata

Numai in primele noua luni ale anului
2012, suma cheltuita de romani pentru cumparaturi on-line a fost de
142,6 milioane euro, conform PayU. Fata de anul trecut, vanzarile
magazinelor on-line de cupoane de reduceri au inregistrat o crestere
cu 106%, iar magazinele de cadouri au obtinut o crestere de 62%. 

Corelat cu cresterea bugetelor alocate
cadourilor, s-a observat un trend crescator in randul romanilor de a
inlocui cadourile clasice cu experiente, precum servicii de
infrumusetare, excursii sau diverse sporturi extreme.

Happybox a fost infiintat in anul 2012
si este o afacere cu capital 100% romanesc, avand parteneri si
furnizori exclusiv din Romania.

Afacerea a intrat pe piata cadourilor
de tip experiente din Romania cu sapte cutii cadou: Relax&Beauty,
Sport&Fun, Aventura, Invitatie in Oras, Experiente Diverse, Sejur
in Doi si Escapada de Lux. Acestea sunt organizate in functie de
tematica experientelor incluse si de pretul acestora, acumuland peste
400 de activitati, la alegere, din Bucuresti si din tara.

Fiecare
cutie Happybox contine o brosura, in care sunt prezentate
experientele propuse si locatiile partenere, si un voucher care se va
folosi ca metoda de plata. Preturile cutiilor variaza intre 60 si 400
de lei.

„Am decis sa intram pe piata
cadourilor cu un nou concept pentru a veni in intampinarea celor care
cauta o alternativa la cadourile clasice. Pentru 2013, principalul
nostru obiectiv se refera la crearea unui portofoliu de clienti
corporate, pentru care sa realizam produse exclusive”, a declarat
Marius Avram, director general Happybox.

Pana de curand, pentru a achizitiona
experiente, romanii apelau la site-urile de reduceri, companii care
ofera experiente individuale, sau direct la centrele prestatoare sau
intermediare precum agentiile de turism.

In prezent, cutiile cadou pot fi
achizitionate on-line de pe site-ul www.happy-box.ro, dar si din
magazinul propriu, aflat pe Bulevardul Dimitrie Cantemir din
Bucuresti, iar in 2013 produsele vor fi disponibile si in alte centre
partenere.

Originalo este un alt business de acest
tip, care a intrat de curand pe piata cadourilor. Cititi mai multe
detalii intr-un articol DailyBusiness.ro