Nu se fac bani din webcomics? \”Unii ii intorc cu lopata\”

24 Nov, 00:01 • emanuel.ceciu

Site-urile de benzi desenate nu sunt inca numeroase sau foarte bine dezvoltate in lume, cu atat mai putin in Romania, insa anumiti autori au facut din aceasta activitate un business in toata regula. "Unii invart banii cu lopata", spune Eugen Erhan, co-autor al benzilor desenate Fredo and Pidjin. In Romania, lucrurile nu stau chiar asa, dar potentialul exista. Proiectul online al lui Erhan si Tudor Muscalu a reusit sa atraga si 10.000 de vizitatori unici pe zi.

Nu se fac bani din webcomics? \Unii ii intorc cu lopata\

Cei doi au devenit cunoscuti pe Internet datorita proiectului inceput in urma cu 4 ani si jumatate, benzile desenate Fredo & Pidjin. Spre deosebire de jucatori internationali, care fac webcomics-uri in paralel cu variante de print, pentru a realiza cross-selling, cei doi antreprenori au ales sa publice exclusiv online benzile desenate, insa nu exclud sa scoata, in viitor, un album de colectie pentru fani si pentru a atrage potentiali utilizatori „care fug de Internet”.

Pe plan international, piata benzilor desenate, mai dezvoltata decat in Romania dar inca mica, a fost afectata si ea de criza, ziarele si revistele scotand din paginile lor sectiunile de benzi desenate. Webcomics-urile se pare ca au rezistat pana in prezent influentelor negative rezultate din fluctuatiile economice, considera Jeph Jaques, unul dintre intemeietorii industriei de webcomics.

DailyBusiness.ro: Pe Internet ati devenit faimosi pentru Fredo&Pidjin. Ce alte proiecte dezvoltati in prezent?
Eugen Erhan: Pidjin e singurul nostru proiect pe cont propriu. Restul timpului merge in proiectele companiilor pentru care lucram, Brandient (Eugen Erhan) si Adobe Romania (Tudor Muscalu).

DB: Se poate castiga din creatia de content original online in Romania? Si daca da, cand va veti cumpara acel iaht si acel avion pe care ati spus intr-un interviu anterior ca vi le doriti?
EE: Se poate castiga, da. Oamenii vor avea mereu nevoie de povesti noi, asa cum au nevoie si de stiri. Deci da, cred ca exista o piata pentru cei care scriu si deseneaza, desi inca foarte mica. Si vom avea avionul si iahtul atunci cand povestile pe care le producem se vor dovedi un loc important in timpul oamenilor, in mod constant. Nu tine de marketing, SEO sau social media, ci de continut.

DB:F&P reprezinta un mijloc de „rotunjire” a veniturilor castigate din joburile de zi cu zi, sau este un business in sine?
EE: E un business profitabil prin prisma faptului ca are costuri infime. Uneori ne rotunjeste vag veniturile, alteori le eclipseaza. Dar adevarata lui putere, daca chiar exista, se va vedea pe termen lung. Mi-ar fi tare greu sa fac o medie a sumei castigate din proiect – sunt luni minunate si luni cu zero lei.
[quote]Online-ul romanesc este un fel de vest salbatic, dar fara arme si fara aur[/quote]
DB: Ce trafic inregistrati pe F&P?
EE: In medie un episod e vazut de vreo 7.000 de oameni + cei 3.500 de abonati la rss/mail. Recordul e de 10.500 unici pe zi. Trafic: 40% direct, 50% referrals si 10% Google. Geografic, 45% sunt romani, cu mentiunea ca ei sunt cititorii cei mai fideli, si comentatorii cei mai infocati. Urmatorii pe lista sunt americanii si indienii. In India se vad inceputurile unei mici comunitati.

DB: Daca ar fi sa vindeti F&P, cat ati cere pe el? Mii, zeci de mii de euro?
EE: Ar fi imatur sa vrem sa vindem acum. Putini ar sti ce sa faca cu acest proiect, ca sa merite banii pe care i-am cere. Tot mai multi incearca sa vanda un mic procent din proiectul lor pe o suma mare, pentru a da impresia ca intregul ar valora enorm. Eu cred ca daca iti vinzi un rinichi cu 10.000 euro, asta nu inseamna neaparat ca tu intreg valorezi mai mult.

DB: Cat din Fredo si Pidjin este business, si cat pura placere?
EE: Facem ceva ce ne distreaza, si care intamplator are potential comercial. Ca business, Pidjin ne intereseaza in masura in care candva, in viitor, ne va ineca intr-un tsunami de bani, cat sa ne luam iaht, avion, si insula cu aeroport inclus. Pana atunci ne concentram pe scris si desenat. Pentru fiecare 10 ore pe care le bagam in scris si desenat episoade, poate alocam 1 minut laturii de business. Acceptam unele propuneri comerciale, in limita unor reguli. Cea mai importanta regula este ca nu facem episoade la comanda. Povestea e sfanta. Nu facem product placement, decat intamplator, fara bani. Pidjin bea Laphroaig (marca de whisky – n.r.), pentru ca asta beau eu. Tinem reclama minimala si simpatica. Ne straduim cat putem sa facem din Pidjin acel site pe care am vrea sa-l vedem mai des in online-ul romanesc.

DB: Apropo de online. Cum ati caracteriza proiectele pe Internet din Romania? Ce evolutie (sau involutie) ati sesizat in ultimii 2 ani?
EE: Online-ul romanesc este un fel de vest salbatic, dar fara arme si fara aur. E un mediu care are sansa sa impuna maselor mari o noua generatie de content, dar inca nu a reusit. Prin urmare, ne ramane sa privim cum dinozaurii din old media se trezesc, in slow motion, si incet-incet se impun pe net. Din nefericire, oamenii din online sunt prea ocupati sa-si scoata ochii intre ei.

DB: Ce se citesc mai mult in Romania, revistele de benzi desenate sau webcomic-urile? Ce viitor au revistele de benzi desenate la noi?
EE: Nu cred ca avem vreun concurent in print. Benzile desenate tiparite local sunt fie pentru copii (foarte mici), fie pentru artisti, care sunt foarte putini. Ne intereseaza printul ca mediu secundar, prin care am putea oferi o experienta mai confortabila de a citi Pidjin. Eventual un hardcover de colectie, adresat in principal fanilor dedicati. Poate si ca sa atingem cativa dintre cititorii care fug de online.

DB: Considerati ca webcomic-urile au viitor in Romania? Ce sfaturi ati da entuziastilor care doresc sa se lanseze pe nisa aceasta?
EE: E o nisa aflata inca in frageda pruncie, inclusiv la nivel global. Publicul e putin, si bataia pe el este crancena. In Romania, cred ca toti fanii de webcomics incap intr-o sala de cinema. Un singur sfat: nu va pozitionati exclusiv pe webcomics, incercati sa va concentrati pe subiect, nu pe format. Noi nu avem priza neaparat la webcomic fans, cat la oamenii care cauta ceva amuzant si care transmite sentimente.

DB: Cum evolueaza piata webcomic-urilor din afara Romaniei, in SUA, in Europa de Vest sau in tarile din regiune?
EE: „Every media’s greatest strength is also its greatest weakness.” – Hugh Macleod, gapingvoid.com. Pentru webcomics, cea mai mare putere este libertatea. Scrii fara cenzura, fara editor, fara birocratie, atunci cand ai chef. Da-i libertatea asta unui artist, si l-ai falimentat. In general se considera ca webcomic-urile nu prea fac bani; eu suspectez lipsa de interes din partea advertiserilor, dar si chiar a creatorilor. Scott Adams, autorul lui Dilbert, un nene descurcaret si cu MBA, intoarce banii cu lopata. Ce-i drept, el a inceput in print. Mai sunt insa si altii ca el.

DB: Exceptand webcomic-urile afisate pe F&P, ce alte webcomic-uri urmariti, eventual si din Romania?
EE: Nu citim asa multe webcomics. Orice, daca e amuzant, e bun. Ne plac SMBC si SeeMikeDraw. Dar Biblia e Cracked.com. Din Romania, cevamarunt si noexcuses.

DB: Cum va vin ideile? Cat de des v-ati aflat „in criza” de inspiratie?
EENu ne-au venit doua idei in acelasi fel. Uneori ne chinuim pe ultima suta de metri, alta data folosim o idee care ne-a venit intr-o discutie, alta data ne luam de un anumit om sau subiect. Ideile vin, oricine are cateva idei funny, iar noua nu ne trebuie decat 4 idei bune pe luna. Deci ne ramane sa facem un triaj dureros, in care aruncam la gunoi foarte mult material. Lucram numai cu ideile pe care le iubim, dar care trebuie uneori mutilate, amputate, taiate cubulete si apoi cusute la loc in alta forma. Treburile astea dor, si pana nu vezi episodul terminat, habar n-ai daca operatia a reusit. Si nici chiar atunci nu stii, pana nu vezi reactiile. Pacientul moare doar daca zice publicul. Iar asta este fair, si trebuie acceptat.