- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Trotter Restaurant a inregistrat afaceri in crestere cu 30%, in S1

20 Aug, 10:47 • Redactia DailyBusiness
Trotter Restaurant, detinatoarea lanturilor de restaurante La Mama si a cafenelelor Cafepedia, a inregistrat o cifra de afaceri in primele 6 luni din 2008 in crestere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 16 mil. lei (peste 4 mil. euro), au declarat reprezentantii companiei.
Trotter Restaurant a inregistrat afaceri in crestere cu 30%, in S1

Compania estimeaza in prezent o cifra de afaceri de 10 milioane euro pentru 2008, in scadere cu circa 16% fata de estimarile de la inceputul anului, de 12 milioane euro.

Suma a fost revizuita deoarece restaurantul din Lipscani nu a fost inca deschis, franciza pentru lantul de restaurante La Mama a fost lansata mai tarziu decat se estimase, au spus reprezentantii companiei.

Compania estimeaza, pentru 2008, un profit in jur de 15%.

Pe data de 15 august, reteaua de cafenele Cafepedia a deschis la Cluj a doua unitate din afara Bucurestiului. In prezent, reteaua detine 5 cafenele – 3 in Bucuresti, 1 in Mamaia si 1 in Cluj.

Reprezentantii companiei anunta deschiderea a cel putin unei cafenele pana la sfarsitul anului.

La Mama este o retea independenta de restaurante, un brand romanesc, lansat in februarie 1999, cand a fost inaugurat primul restaurant, in Bucuresti.

In prezent, compania opereaza 7 restaurante La Mama, unul dintre ele, localizat in Mamaia, avand caracter sezonier. Trotter Restaurant detine si lantul de cafenele Cafepedia, cu 5 cafenele.

Urmărește Daily Business pe Google News