- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Un volum din primul tiraj Harry Potter, scos la licitatie pentru circa 12.000 $

19 Mar, 11:17 • Redactia DailyBusiness
Un volum din primul tiraj al romanului "Harry Potter and the Philosopher's Stone" scris de J.K. Rowling va fi scos miercuri la licitatie la Londra, de catre Christie's, valoarea cartii fiind estimata intre 8.975-12.100 dolari, informeaza presa internationala.
Un volum din primul tiraj Harry Potter, scos la licitatie pentru circa 12.000 $

Prima editie a cartii a fost publicata in 1997, iar editura Bloomsbury Publishing a scos la acea data un prim tiraj de doar 500 de exemplare, dintre care 300 distribuite in librarii, considerand ca Harry Potter nu se va bucura de o cerere foarte mare.

„Asemenea tuturor copiilor din librarii, cartea are vicisitudinile ei si a fost reconditionata, dar Harry Potter este volumul pe care toata lumea il doreste”, a declarat Crispin Jackson, directorul departamentului de carti si manuscrise in cadrul casei de licitatii Christie’s.

Colectionarii pun o mare valoare pe volumele semnate si inscriptionate, iar valoarea lor a crescut de cel putin 5 ori in ultimii ani, a adaugat Jackson.

Recordul pentru un volum din primul tiraj „Harry Potter and the Philosopher’s Stone” a fost stabilit in mai 2007, cand a fost vandut pentru 53.000 de dolari plus comisioane, la casa de licitatie Bloomsbury.

Urmărește Daily Business pe Google News