Media & Advertising

Promovarea in 2012. Cati bani vor „pompa” companiile in publicitate

23 Nov, 00:03 • marian.rujoiu
Cele mai multe companii schiteaza in aceasta perioada planurile bugetelor de promovare pentru 2012, dar sumele investite in publicitate raman dependente de starea si evolutia economieie. Cati bani vor intra in aceasta industrie?
Promovarea in 2012. Cati bani vor pompa companiile in publicitate

Actorii implicati in piata de media au pareri diferite legate de evolutia bugetelor anul viitor. Astfel, intr-un scenariu pesimist, piata ar putea sa scada cu 5%, iar in cel mai bun caz, ar putea exista o crestere de cateva procente.

Ileana Tomescu, managing partner al agentiei de media Brand Connection, a declarat ca intr-un scenariu optimist, piata media va avea anul viitor un nivel egal cu cel inregistrat in 2011.

Pe de alta parte, din perspectiva pesimista, sustine Tomescu, piata ar putea inregistra o scadere similara anului 2011 fata de 2010, cand volumele s-au micsorat cu un procent cuprins intre 5 si 7%.

In 2010, valoarea totala a pietei locale de media a scazut cu 9%, pana la 316 milioane de euro, atingand un nivel sub cel din 2006, potrivit studiului Media Fact Book 2011.

Ogilvy Romania: Bugete in crestere cu 7%

Pe de alta parte, Mona-Lisa Caravaniez, managing director Ogilvy&Mather, vede o evolutie a bugetelor de promovare in crestere cu aproximativ 7%, in 2012 fata de 2011.

„In cele mai multe industrii, estimarile noastre indica o usoara crestere in 2012 fata de 2011 – cu aproximativ 7% – dupa scaderile constante din ultimii 3 ani”, a precizat Caravaniez.

In acelasi timp, Tomescu a spus ca dupa cum se prezinta situatia in acest moment, 2012 se anunta un an mai stabil din punct de vedere al bugetelor de publicitate.

Si asta „daca ne bazam pe faptul ca anul viitor este un an electoral, cand puterea de cumparare ar putea creste datorita relaxarii fiscale”, a spus Tomescu.

Unii clienti de publicitate vad 2012 ca un an al stagnarii.

2012, un an al stabilitatii?

De aceeasi parere este si Ruxandra Rau, director marketing rezidential in cadrul Romtelecom, care estimeaza ca „orice previziune ar spune ca 2012 ar putea fi un an al stabilitatii”.

Si asta pentru ca atat in  2010, cat si in 2011, industria de advertising a cunoscut un declin al investitiilor cu pana la 10% in fiecare an, atat in Romania, cat si in intreaga Europa.

„Avand in vedere ca in 2009 investitiile in publicitate au scazut cu mai bine de 30%, iar in urmatorii doi ani au scazut cu o rata mult mai mica, dar constant, orice previziune ar spune ca 2012 ar putea fi un an al stabilitatii”,  a afirmat Ruxandra Rau.

Totusi, reprezentanta Brand Connection, ia in calcul si faptul ca noul val al crizei internationale ar putea sa loveasca „puternic” si Romania, iar premisele stabilitatii ar putea sa nu fie aplicabile.

„Evolutia situatiei economice din ultimii 2-3 ani ne determina sa facem predictii pe termen scurt. Incertitudinea continua sa fie mare si de aceea o estimare pentru un an este putin hazardata”, a adaugat Ileana Tomescu.

Chiar daca este o perioada a incertitudinilor, unele companii vor sa cheltuiasca mai mult pe publicitate.

Exista si bugete de promovare in crestere

Exista si companii care intentioneaza sa-si creasca bugetele de marketing si promovare.

Iulian Boanta, advertising &PR manager Pagini Aurii, a afirmat ca in cazul companiei pe care o reprezinta, in 2012 bugetul de promovare va creste “tintind sa ajungem din nou la bugetul investit in 2010”.

Si asta pentru ca in 2011, bugetul de marcom al Pagin Aurii „a suferit o contractare, prin realocarea unor sume catre development”.

Compania mizeaza insa in alocarea banilor „cu o majoritate covarsitoare”, in mediile locale mai mult decat  cele nationale, promovandu-se ponderat, atat in online, print, radio si TV.

In ceea ce priveste investiile facute in publicitate online care castiga tot mai mult teren in defavoarea altor medii, Boanta este de parere ca „sumele absolute, cel mai probabil, vor ramane constante, cu mici variatii”.

„Cred ca cine ar fi deschis sa investeasca sume in online o investit deja, iar acele companii vor avea o usoara plafonare a bugetelor”, a precizat PR managerul Pagini Aurii.

Pe de alta parte, Ruxandra Rau a spus ca daca 2010 aducea o „premiera”, fiind anul in care investitiile in online le-au depasit pe cele din radio si s-au apropiat „periculos” de mult de cele din print, in 2011,  „online-ul este singurul canal media care reflecta o crestere neta a veniturilor din publicitate„.

Potrivit reprezentantei Romtelecom, principalii factori de crestere a sumelor investite in online au fost platformele tip social media si activitatile de cautare.

Referitor la directiile pe care la destinatia sumelor alocate in online, respectiv investiilor in site-urile de presa, Google, Yahoo sau partea de social media, Rau a spus ca „mixul oricarei campanii il realizam in functie de necesitatile de comunicare, de oferta si, nu in ultimul rand, de target”.

„Fie ca vorbim despre social media, despre motoare de cautare, bannere clasice sau chiar bloguri, Romtelecom va aloca resurse importante pentru alegerea celui mai eficient mix de comunicare online”, a completat reprezentanta Romatelecom.

Online-ul clatina tronul televiziunii

Cat priveste investiile alocate din bugetul pentru 2012 pentru publicitatea TV, directorul de marketing al Romtelecom a spus ca daca pana nu demult televiziunea era „regina incoronata a advertisingului, de cand mediul online a inceput sa ii clatine tronul, aceasta s-a simtit provocata sa gaseasca  noi modalitati de a-si mentine pozitia”.

Astfel, in opinia lui Rau, televizorul a ramas cea mai ieftina si comuna sursa de distractie pentru romani si, ca atare, cea mai ieftina investitie media (raportat la audienta-n.r.).

„Bugetele pe oricare dintre medii pentru 2012 se vor decide in functie de preturile pe care le vor stabili furnizorii, in baza aglomerarii din acest sfarsit de an”, a precizat reprezentanta aceleiasi companii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...