- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Ablon va investi 15 mil. euro intr-o cladire de birouri in sectorul 2 al Capitalei

14 Jul, 17:38 • Redactia DailyBusiness
Dezvoltatorul imobiliar Ablon Group din Ungaria, cu proiecte de peste 500 mil. euro in derulare pe piata locala, a achizitionat un teren de 1.840 mp in sectorul 2 al Capitalei unde va construi 11.000 de mp de spatii de birouri clasa A, investitie de circa 15 milioane euro, a anuntat dezvoltatorul.
Ablon va investi 15 mil. euro intr-o cladire de birouri in sectorul 2 al Capitalei

Lucrarile de constructie sunt programate sa inceapa in urmatoarele 12 luni si ar urma sa se incheie in aproximativ doi ani. Ablon se asteapta ca acest proiect sa genereze venituri de aproximativ 2,4 milioane euro pe an, acesta fiind cel de-al saselea proiect imobiliar dezvoltat de Ablon in Bucuresti, relateaza NewsIn.

„Acest proiect diversifica si creeaza in continuare valoare portofoliului nostru de terenuri situate central in cele mai atractive orase din Europa Centrala si de Est”, a declarat directorul executiv si totodata fondatorul Ablon, Uri Heller.

Compania imobiliara din Ungaria a achizitionat in iunie un alt teren, de 133.264 de metri patrati in apropiere de Aeroportul Henri Coanda, unde are in plan sa dezvolte spatii de birouri si facilitati, valoarea investitiei fiind estimata la 280 milioane euro.

Reprezentantii companiei, care se concentreaza in special pe dezvoltari imobiliare in Europa Centrala si de Est, au declarat ca lucrarile de constructie ale proiectului cunoscut ca Aeroport City urmeaza a fi demarate in termen de doi ani.

Proiectul va fi dezvoltat pe un teren aflat la o distanta de 500 metri de Aeroportul International Henri Coanda si va fi ridicat in cinci etape, care urmeaza a fi finalizate in termen de sase ani.

Ablon Group este o companie fondata in urma cu 15 ani la Budapesta, care activeaza in prezent in capitalele Cehiei, Ungariei si Romaniei. Compania infiintata in Ungaria si inregistrata in insulele Guernsey a intrat pe piata romaneasca in anul 2006, iar pana in prezent a investit peste 43 milioane de euro in achizitia de terenuri.

Ablon detine in Romania un portofoliu estimat la peste 4.000 de locuinte si se asteapta sa finalizeze toate proiectele demarate in Bucuresti in urmatorii patru-cinci ani.

Ablon este listata pe piata AIM, administrata de bursa de valori din Londra si este controlat in proportie de 47,55% de omul de afaceri maghiar Uri Heller, fondatorul companiei, in timp ce 47,55 % din actiuni sunt detinute, din 1997, de Volksbank Group.

Urmărește Daily Business pe Google News