Real Estate

Chiar și gol, apartamentul nu scapă de cheltuieli. Obligațiile proprietarilor rămân

10 Jan, 21:36 • Bugiu ⁠Ana Maria
Deținerea unui apartament într-un bloc implică responsabilități financiare permanente, chiar dacă locuința este nelocuită. Costurile pentru întreținerea părților comune, fondurile de reparații și funcționarea asociației nu se suspendă, în timp ce doar cheltuielile individuale legate de consum pot fi reduse temporar.
Chiar și gol, apartamentul nu scapă de cheltuieli. Obligațiile proprietarilor rămân

Chiar dacă un apartament este nelocuit temporar, proprietarul nu scăpa de toate obligațiile financiare și legale asociate locuinței. Conform specialiștilor și regulamentelor asociațiilor de proprietari, deținerea unui apartament într-un bloc implică responsabilități permanente, indiferent de faptul că locuința este folosită sau nu. Aceasta se datorează faptului că proprietatea într-un imobil colectiv nu include doar spațiul personal, ci și o cotă-părți indiviză din părțile și elementele comune ale clădirii: casa scării, acoperișul, liftul, fațada, terasa, instalațiile comune sau structura de rezistență. Această cotă este menționată explicit în actele de proprietate și generează obligații financiare permanente.

Te-ar mai pueta interesa și: Hercesa accelerează dezvoltările din București. Al patrulea bloc Stellaris, cu 114 apartamente, intră în construcție lângă Stadionul Steaua

Chiar și gol, apartamentul nu scapă de cheltuieli. Obligațiile proprietarilor rămân

Gelu Pușcaș, expert în domeniu, explică faptul că declararea unui apartament ca nelocuit și înscrierea „zero persoane” în evidențele asociației nu suspendă lista de plată sau obligațiile față de cheltuielile comune. Acestea includ întreținerea părților comune, fondul de rulment, fondul de reparații și alte cheltuieli stabilite prin regulamentul asociației. Chiar dacă locuința nu este utilizată, proprietarul contribuie la menținerea funcționării blocului și la reparațiile sau modernizările acestuia.

Practic, proprietarul va achita, de exemplu, costurile de întreținere a liftului sau alte reparații comune, chiar dacă nu folosește aceste facilități. De asemenea, contribuțiile către funcționarea asociației de proprietari rămân obligatorii. Această abordare are sens, deoarece drepturile și responsabilitățile unui apartament într-un imobil colectiv sunt legate de cotă-parte și de utilizarea și întreținerea elementelor comune, nu doar de consumul individual.

Pe de altă parte, anumite cheltuieli care depind strict de consumul efectiv al apartamentului pot fi eliminate atunci când locuința nu este folosită. Este vorba de costurile pentru energie electrică, gaze, apă sau salubritate, care sunt facturate în funcție de consum. În aceste cazuri, neutilizarea apartamentului poate reduce direct factura lunară a proprietarului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât media europeană
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât ...
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele șapte luni
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele ...
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă înțelegere privind licitațiile pentru spitale
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă ...
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole au crescut cu 13,9%
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole ...
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria sau Ungaria
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria ...
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, chemați să contribuie la politicile publice
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, ...
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice din 2030
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli ...
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la 340.000 de lei
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la ...
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă focarul
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă ...
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute lunar
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute ...