Real Estate

Impact vrea sa construiasca primul hotel din portofoliu, investitie de 16 mil. euro

13 May, 13:34 • cristina.mihai
Dezvoltatorul imobiliar Impact vrea sa construiasca, in zona Pipera, primul hotel din portofoliu si poarta negocieri cu 3 investitori din domeniu pentru a realiza un parteneriat in vederea derularii investitiei, estimata la circa 16 mil. euro, au spus reprezentantii companiei.
Impact vrea sa construiasca primul hotel din portofoliu, investitie de 16 mil. euro

Hotelul va fi clasificat la 4 stele si va avea in jur de 180 de camere.

Oficialii companiei au spus ca vor demara constructia dupa ce vor atrage un partener si au anuntat semnarea unui precontract cu un lant hotelier international pentru operarea unitatii de cazare, insa nu au precizat numele acesteia.

Dezvoltatorul imobiliar Impact va mai demara anul acesta 3 ansambluri rezidentiale din cartierul Greenfield din nordul Capitalei, investitia de inceput in primele faze ale proiectelor totalizand in jur de 9 mil. euro, au spus reprezentantii companiei.
Astfel, compania va incepe in acest an constructia cate unei cladiri din fiecare din cele 3 proiecte, iar investitia per cladire se ridica la circa 3 mil. euro.

De asemenea, Popp a mentionat ca preturile in aceste ansambluri rezidentiale vor fi cu circa 10% mai mici decat in cele deja finalizate.

In proiectul Greenfield au fost construite pana acum aproape 700 de unitati locative din care nevandute mai sunt in jur de 160. Anul trecut compania a incheiat 176 de contracte de vanzare-cumparare si 23 de rezervari, iar pentru acest an si-a bugetat o crestere usoara, de circa 10%, a vanzarilor.

Impact Developer&Contractor a inregistrat in primul trimestru al acestui an un profit net de 216.000 lei, in scadere de sase ori fata de rezultatul din aceeasi perioada din 2009, pe fondul continuarii tendintei de diminuare a volumului de constructii, a anuntat miercuri dezvoltatorul imobiliar.

Compania a semnat in primul trimestru 47 de contracte si rezervari in valoare de 17,2 mil. lei pentru ansamblurile Blue si Onix din Bucuresti, un numar relativ constant comparativ cu aceeasi perioada din 2009, cand au fost semnate 46 de contracte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...