- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Locatarii unui ansamblu rezidential al Impact cer in instanta proprietatea asupra retelelor de utilitati

08 Dec, 00:01 • cristina.mihai
Dezvoltatorul imobiliar Impact a fost chemat in instanta de proprietarii din ansamblul rezidential Class din Pipera, dezvoltat de companie, care au cerut sa li se recunoasca dreptul de proprietate asupra retelelor de utilitati, au spus, pentru DailyBusiness.ro, reprezentantii asociatiei proprietarilor.
Locatarii unui ansamblu rezidential al Impact cer in instanta proprietatea asupra retelelor de utilitati

Proprietarii considera ca au achitat retelele de distributie de utilitati din proiect, in timp ce dezvoltatorul imobiliar Impact spune ca acestia au platit doar retelele din interiorul caselor si, deci, ca nu pot primi drept de proprietate pentru retelele care se afla in afara locuintelor.

Proprietarii din Class se plang si de faptul ca nu au cum sa incheie contracte individuale pentru energia electrica, pentru ca au nevoie de acordul Impact pentru a semna aceste contracte. Singurul tip de contract pe care locatarii spun ca l-au incheiat deocamdata in nume individual este cel cu Distrigaz.

Pe de alta parte, reprezentantii Impact spun ca locatarii pot sa incheie contract cu ce distribuitor de energie doresc. Impact a devenit recent distribuitor de energie electrica, conform companiei, tariful de distributie fiind aprobat de Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Deschiderea de contracte de utilitati „este o operatiune, care conform contractului, se face de catre fiecare locatar pe propria cheltuiala, Impact neavand nicio obligatie referitoare la asta. Daca locatarii si-au deschis partide de utilitati cu Distrigaz, la fel pot proceda si cu furnizorii de energie electrica”, a spus Liviu Nita, directorul executiv al Impact.

Ce spune asociatia de proprietari

Reprezentantii asociatiei de proprietari, care reprezinta 150 de familii din cele 202 din proiectul rezidential, afirma ca cei de la Impact le-au spus, „dupa un an de amanari, ca noi detinem de fapt doar ce avem in casa„, conform Adinei Coca, presedintele asociatiei.

„Retelele sunt pe terenurile noastre proprietate privata si este normal sa ni se recunoasca dreptul de proprietate”, considera Coca.

Avand in vedere ca Impact a devenit distribuitor de energie electrica, „inseamna ca ANRE-ul a recunoscut ca Impact are in posesie o retea de distributie”, conform Adinei Coca.

Ce spun autoritatile

Contactati de catre DailyBusiness.ro, reprezentantii ANRE afirma ca regimul de proprietate asupra instalatiilor electrice nu intra in competentele agentiei, ci poate fi stabilit in justitie.

„ANRE, in calitate de autoritate a statului si in baza prevederilor Legii nr.13/2007, are competente precis delimitate, reglementand functionarea sectorului si pietei energiei electrice, precum si a gazelor naturale, dar nu are atributii in ceea priveste regimul de proprietate asupra instalatiilor electrice”, conform agentiei.

Reglementarea regimului de proprietate asupra bunurilor intra in atributiile instantei de judecata, aceasta fiind singura autoritate a statului care are competente legale in acest sens, au specificat reprezentantii ANRE.

Ce spune Impact

„Asa cum am aratat in numeroase randuri atat Asociatiei, cat si doamnei Coca Adina, prin contract nu s-au instrainat locatarilor cote parti indivize din retelele comune. Acest fapt este sustinut in contractul de executie, care arata ca pretul contractului reprezinta pretul terenului, pretul executie constructiei standard conform tabloului de suprafete si finisajul anexat”, a spus Liviu Nita, directorul executiv al Impact.

Retelele despre care se face vorbire in contract ca fiind in proprietatea lor sunt retelele interioare casei, a adaugat Nita.

In plus, Nita a precizat ca locatarii nu au cerut la semnarea contractului sa li se vanda o parte din retelele comune.

„Cand se cumpara un apartament de bloc se cumpara si retelele de pe strada?”, a spus Liviu Nita, director executiv al Impact.

Ce spune legea

Proprietatea asupra retelei de distributie apartine celor care au finantat-o, daca prin contractul de constructie nu s-a prevazut altfel, respectiv daca acestia nu au renuntat/transferat dreptul de proprietate catre o alta persoana fizica/juridica, a explicat pentru DailyBusiness.ro Catalin Giscan, avocat la casa de avocatura Bostina si Asociatii.

De unde a aparut conflictul

Proiectul rezidential Class a fost finalizat integral in 2006. La finalul lui 2007, spun proprietarii, Impact i-a anuntat pe locatari, dupa ce acestia au depus actele la Electrica Muntenia, ca nu au dreptul sa faca acest lucru, deoarece Impact detine reteaua de distributie de energie si nu se poate semna nici un contract fara acordul lor, au spus reprezentantii Asociatiei Class.

In prezent, furnizorul de energie electrica este CEZ, a spus Adina Coca, presedintele asociatiei de proprietari.

„In contract era trecut ca am cumparat casa + teren + retele, ba mai mult era stipulat ca toate contractele pentru utilitati se vor deschide pe numele proprietarilor”, sustine Adina Coca.

Totusi, desi proiectul este finalizat din 2006, singurele contracte semnate individual de proprietari sunt cele de gaze naturale, restul fiind pe numele Impact, a mai spus ea.

„Nu cerem daune morale in acest proces, nu ne intereseaza banii, ci este o chestiune de principiu. Evident, cerem si cheltuielile de judecata”, a spus Adina Coca.

Ce urmeaza

In primavara lui 2008, locatarii reuniti in Asociatia Class au dat in judecata la judecatoria Buftea dezvoltatorul Impact SA pentru a li se recunoaste dreptul de proprietate asupra retelelor de utilitati, insa procesul nu a avut loc, pentru ca reprezentantii Impact au sustinut ca asociatia nu are calitate procesuala activa (persoana reclamantului nu este titularul dreptului), potrivit asociatiei de proprietari.

Proprietarii au facut recurs la Curtea de Apel Bucuresti pentru a primi dreptul a a merge la proces, care va avea loc pe 8 decembrie. In cazul in care vor castiga, dosarul va fi retrimis la judecatoria Buftea, unde se va hotara cine detine retelele de utilitati din proiect.