- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Preturile apartamentelor din Victoria Residentiale din Bucuresti au crescut cu 20% in 3 luni

14 Mar, 13:31 • elena.olteanu
Preturile locuintelor din ansamblul de lux Victoria Residentiale au crescut in 3 luni cu circa 20%, a declarat pentru DailyBusines Daniela Popescu, director de vanzari al companiei Tercialia, promotorul proiectului.
Preturile apartamentelor din Victoria Residentiale din Bucuresti au crescut cu 20% in 3 luni

Sumele pentru care poti cumparate locuintele pornesc de la 285.000 euro plus TVA si ajung la 390.000 euro plus TVA.

„Preturile au crescut deoarece zona in care se dezvolta, Piata Victoriei, este foarte ceruta, iar preturile sunt mari”, a spus Popescu.

Imobilul, dezvoltat de o companie cu capital italian, este format din 7 locuinte, dintre care 3 au fost contractate de catre persoane fizice, pana in prezent. „Estimam ca pana in vara se vor vinde toate locuintele”, a precizat directorul de vanzari de la Tercialia.

„Cladirea are 4 etaje, cu ultimul etaj retras, iar lucrarile de constructie au demarat in toamna anului 2007, urmand sa fie finalizate la sfarsitul lui 2008”, a precizat Daniela Popescu.

Tercialia este o companie de consultanta imobiliara spaniola, care si-a deschis la inceputul lui 2007 primul birou din Romania

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz

Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul

Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță

Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu

NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa

Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război

Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”

Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată

NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele

Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar

A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani

George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”

Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%

Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz

Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea

PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic