- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

REAG: 50% din centrele comerciale anuntate ar putea sa nu se finalizeze

15 Oct, 17:47 • Redactia DailyBusiness
Criza financiara internationala se va resimti si in retailul autohton, unde o buna parte din proiectele de centre comerciale anuntate nu vor mai fi finalizate, ceea ce va duce insa la maturizarea pietei, a declarat, miercuri, Constantin Banu, directorul general REAG Romania.
REAG: 50% din centrele comerciale anuntate ar putea sa nu se finalizeze

„O mare parte din proiectele anuntate, posibil chiar 50% dintre ele, nu vor ajunge la bun sfarsit, pentru ca dezvoltatorii nu mai gasesc asa usor finantare”, a spus Banu.

„Ne-am obisnuit ca in Romania orice se construieste sa aiba succes, insa criza va duce la o triere a dezvoltatorilor. Cred ca piata se va maturiza si efectele directe asupra consumatorului vor fi pozitive”, a declarat seful REAG, citat de NewsIn.

Acesta a adaugat ca desi finantarile nu se mai gasesc usor sau chiar deloc, sistemul bancar romanesc s-a protejat foarte bine si lucrurile „vor merge in continuare bine” in retail. In plus, efectele acestei perioade de stagnare si confuzie datorate crizei finaciare se vor simti pana in primavara lui 2009.

„Dupa aceasta perioada, piata va continua sa evolueze sub presiunea a doi poli majori, pe de-o parte cererea foarte mare si pe de alta parte, banii privati care trebuie investiti”, a mai spus Banu.

Real Estate Advisory Group a fost infintat in 1992, ofera servicii de consultanta in domeniul imobilar si are drept clienti Citigroup, Lazard, Banca Intesa.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor UE și întărirea mecanismelor de audit
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor ...
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost pentru noi”
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi ...
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ca oricând
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ...
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea datelor
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili ...
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial ...
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul coastei Dubaiului
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul ...
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare înainte de conflictului cu Iranul
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare ...
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și consolidare fiscală prudentă
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și ...
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului