- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

The Carbo Group a inchiriat 2.000 mp intr-un parc industrial din Bragadiru

15 May, 12:22 • Redactia DailyBusiness
Compania The Carbo Group, producator de abrazive a inchiriat 2.000 de metri patrati in parcul industrial FNC Sabaru amplasat in comuna Bragadiru-Ilfov, au declarat reprezentanii companiei de consultanta imobiliara Regatta, promotorul proiectului.
The Carbo Group a inchiriat 2.000 mp intr-un parc industrial din Bragadiru

Prima faza a proiectului cuprinde 5 module cu o suprafata totala de 26.000 metri patrati si are ca termen de finalizare jumatatea anului 2009.

In momentul de fata, se afla in proces de constructie al doilea modul al primei faze, finalizat in proportie de 50%. Acesta va avea 6.000 mp si va fi predat in intregime in luna august.

Dintre companiile care au inchiriat in aceasta prima faza a proiectului se numara Prista Oil, Kufner Romania si Van Rijn, cu cate 1.000 de metri patrati fiecare si The Carbo Group cu 2.000 de metri patrati.

A doua faza a proiectului are o suprafata de 38.000 metri patrati si are ca termen de finalizare al doilea trimestru din 2010. Acesta va avea 4 module.

Investitia totala in proiect este de 35 milioane de euro, reprezentand achizitionarea terenului si dezvoltarea parcului.

Urmărește Daily Business pe Google News