- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Germanii ies în stradă împotriva politicii energetice a Guvernului. Mii de oameni au protestat în mai multe landuri din estul ţării

11 Oct, 10:32 • Gabriela Andreescu
Mii de cetățeni nemulțumiți de politica energetică a Guvernului german au protestat împotriva creșterii costurilor cu gazele naturale și electricitatea, în mare parte pentru că Rusia a redus sau întrerupt semnificativ livrările de gaze către Uniunea Europeană, pe fondul tensiunilor dintre Occident și Moscova.
Germanii ies în stradă împotriva politicii energetice a Guvernului. Mii de oameni au protestat în mai multe landuri din estul ţării

Mii de oameni au protestat din nou luni în mai multe landuri din estul Germaniei împotriva politicii energetice a guvernului, a inflaţiei şi a consecinţelor războiului din Ucraina, informează Agerpres.

Circa 7000 de manifestanţi au ieşit în stradă în peste 15 oraşe din Mecklenburg-Pomerania de vest (nord-est), potrivit cifrelor preliminare ale poliţiei publicate luni seara.

La Schwerin şi Neubrandenburg, protestatarii care au luat cuvântul au cerut, între altele, o politică energetică suportabilă pentru oameni şi de asemenea costuri ale vieţii convenabile.

La câteva manifestaţii s-a făcut apel la negocieri de pace, oprirea livrărilor de arme pentru Ucraina şi retragerea sancţiunilor împotriva Rusiei impuse din cauza războiului rus împotriva Ucrainei.

Aproape 2400 de oameni au luat parte la protestul din Schwerin, capitala landului Mecklenburg-Pomerania de vest.

Te-ar putea interesa și: Germania va plăti facturile la gaze cetățenilor pentru luna decembrie

În landul Saxonia-Anhalt, numărul participanţilor a fost de peste 1000 în mai multe oraşe, inclusiv Magdeburg şi Halle, potrivit poliţiei. Ministerul de Interne german urma să comunice marţi cifre exacte. La Magdeburg, protestatarii au arborat pancarte pe care era afişat, între altele, „Stop minciunii livrărilor de gaz”, „Nu vom salva întreaga lume” sau „Stop exploziei preţurilor pentru pace, libertate şi prosperitate”.

Mii de germani au protestat împotriva politicii energetice a guvernului
Mii de germani au protestat împotriva politicii energetice a guvernului

În landul Thuringia s-a ieşit în stradă în oraşele Gera, Jena, Erfurt şi altele mai mici, iar în landul Saxonia la Chemnitz, Leipzig şi Dresda, printre altele.

Poliţia nu a dat deocamdată cifre exacte privind numărul de participanţi, un purtător de cuvânt al poliţiei din Saxonia menţionând doar că protestele au fost în cea mai mare parte calme.

La Chemnitz, unii manifestanţi au arborat drapelul Saxoniei sau pe cel al Rusiei. O pancartă de mari dimensiuni a purtat mesajul „Chemnitz ia atitudine. Adevăr – Libertate – Pace”.

Protestele s-au intensificat în ultima vreme, mai ales în estul Germaniei. Conform estimărilor poliţiei, peste 100.000 de oameni au manifestat de Ziua Unităţii germane, pe 3 octombrie, la zeci de mitinguri organizate în Thuringia, Saxonia, Saxonia-Anhalt, Brandenburg şi Mecklenburg-Pomerania de vest.

Citește și: Germania nu vrea să acorde despăgubiri Poloniei pentru pentru cel de Al Doilea Război Mondial. Varșovia ceruse  despăgubiri de 1,32 trilioane de dolari 

Și susținătorii partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) s-au adunat sâmbătă în fața clădirii Reichstag din Berlin și au protestat împotriva creșterii prețurilor în Germania.  Co-liderul partidului a acuzat guvernul că a purtat război propriului popor, sancționând Rusia pentru invazia sa în Ucraina, scrie publicația DW, citată de DC News

După mitingul din fața clădirii Parlamentului german, manifestanții au început un marș de protest prin oraș. Extremiștii de dreapta s-au confruntat, pe parcursul marșului, cu mai multe  contrademonstrații organizate de grupuri care se opun poziției anti-imigrație a AfD și ideologiei de extremă dreaptă. Organizatorii contraprotestelor au spus că AfD instrumentalizează creșterea prețurilor la alimente și energie pentru a-și promova politicile.

Potrivit estimărilor poliției, aproximativ 10.000 de persoane au participat la demonstrația AfD, în timp ce contrademonstranții au fost în număr de 1.500.

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu