Știri externe

La ce pensie are dreptul o româncă din Italia, care a lucrat 21 de ani ca badantă. Unde se depune dosarul de pensionare

14 Feb, 12:07 • Stefan Simion
Meseria de badantă în Italia a fost una dintre cele mai căutate de românce, după anii 2000. Multe românce au ales să aibă grijă de bătrânii italieni ani buni, unele chiar mai bine de două decenii. Acum, aflate în pragul pensionării, acestea trebuis să știe faptul că au dreptul la pensie în Italia doar dacă își mențin rezidența în această țară. Dacă, însă, aleg să revină în România, atunci dosarul de pensionare va fi transferat la Casa de Pensii de care aparține în România.
La ce pensie are dreptul o româncă din Italia, care a lucrat 21 de ani ca badantă. Unde se depune dosarul de pensionare

O badantă care a lucrat legal are dreptul la pensie în Italia, indiferent dacă programul ei a fost full time sau part time. Aceasta poate beneficia de pensie din partea Institutului Național de Previdență Socială (INPS), în funcție de perioada lucrată și de contribuțiile achitate, scrie stiridiaspora.ro 

Un exemplu recent este cel al unei românce care a lucrat ca badantă între 2002 și noiembrie 2023 și care a obținut pensia definitivă din partea INPS. Românca a lucrat atât cu contracte part time, cât și cu contracte full time și a avut și scurte perioade de șomaj.

La ce pensie are dreptul o româncă din Italia, care a lucrat 21 de ani ca badantă

Mihaela Dumitru, consultant fiscal la Torino, a relatat cazul pe pagina sa de Facebook. Potrivit acesteia, femeia și-a depus cererea de pensionare în noiembrie 2023, la vârsta de 69 de ani. În primă fază, a primit o pensie provizorie de 396 de euro, iar după recalculare a ajuns la 476,42 euro pe lună.

Din momentul în care a depus cererea de pensionare, autoritățile italiene au demarat verificarea tuturor documentelor privind veniturile declarate și contribuțiile plătite.

Citeste si Hamburgeri gratis celor ce participă la slujbele de la biserică. Inițiativa inedită a unei biserici din Italia

„În acest timp, aproape un an de zile, s-a verificat tot – șomaj și declarațiile de venit – în cazul în care au fost calculate greșit sau nu a fost plătit impozitul (formularul 730), atunci INPS ar fi emis somațiile de plată. În cazul clientei, totul a fost în regulă”, a precizat Mihaela Dumitru.

Abia după finalizarea verificărilor care, în acest caz, au durat aproape un an, pensia a fost aprobată definitiv.

Unde se depune cererea de pensionare

Dosarul și cererea de pensionare se depun în localitatea de rezidență. Cine dorește să-și încaseze pensia în România pe anii lucrați în Italia trebuie să își depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii din România unde are rezidența.

Citeste si Statul italian, fraudat cu 665 de milioane euro de către cei care au încasat ilegal venitul de cetățenie. Printre aceștia se află și români care nu au fost niciodată în Italia

Persoanele care au atins vârsta de pensionare în Romania dar locuiesc în Italia își depun dosarul în Italia.

Persoanele care au muncit în Italia, și-au închis contractul în Italia și se retrag în România își depun dosarul la Casa de Pensii de care aparțin în România.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că luau mită pentru examene și înmatriculări
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că ...
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după refuzul PNL și UDMR
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după ...
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și ...
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională și explicații din partea Rusiei
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională ...
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează că Rusia încearcă să paralizeze țara
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează ...
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea unui conflict pentru Taiwan
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea ...
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor post-Brexit
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor ...
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane de dolari și să evite plata impozitelor
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane ...
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, într-un eventual atac al Rusiei
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, ...
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria de armament, în vizorul Bruxellesului
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria ...
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
ANRE avertizează operatorii din energie: Sancțiuni pentru cei care profită de criza de pe piață. România riscă noi scumpiri la electricitate
ANRE avertizează operatorii din energie: Sancțiuni pentru cei care profită de criza de pe piață. ...
Marta Kos avertizează țările candidate: UE va primi noi membri doar dacă aceștia consolidează securitatea europeană
Marta Kos avertizează țările candidate: UE va primi noi membri doar dacă aceștia consolidează securitatea ...