Știri externe

Val de concedieri masive lovește România: Gigantul german Bosch va da afara peste 500 de angajați

10 Dec, 22:40 • Dumitrescu Alexandra
Gigantul german Bosch va concedia 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi din România, de la Timișoara.
Val de concedieri masive lovește România: Gigantul german Bosch va da afara peste 500 de angajați

Operațiunea urmează să fie aplicată treptat până în 2030. Acest val masiv de concediere face parte dintr‐un plan global al grupului, care urmărește disponibilizarea a 3.400 de locuri de muncă în divizie la nivel mondial.

Angajații afectați activează în special în servicii și operațiuni interne: contabilitate, administrativ, resurse umane și diverse servicii de asistență. Oficialii Bosch precizează că reducerea de personal va fi realizată în mare parte prin automatizarea proceselor, nu prin relocarea acestora în alte țări, conform Profit.ro.

Potrivit legislației, angajații vor primi compensații, iar procedura de disponibilizare se va face prin proceduri interne, în colaborare cu sindicatele.

„Scopul nostru este să realizăm aceste ajustări într-un mod cât mai acceptabil din punct de vedere social, lucrând îndeaproape cu reprezentanții angajaților”, se arată în comunicatul oficial al companiei.

Citește și: CCR amână spre finalul anului decizia privind pensiile speciale ale magistraților

Anunțul Bosch 

„Bosch Global Business Services plănuiește ajustări structurale pentru a-și asigura competitivitatea pe termen lung.
Economia globală trece printr-o schimbare structurală, afectând toate sectoarele de afaceri ale Bosch. Performanța economică slabă pe piețele cheie, incertitudinile geopolitice crescânde, transformarea din diverse industrii și intensificarea competiției prezintă provocări semnificative pentru companie. Pentru a-și proteja competitivitatea și a continua să investească în inovație, Bosch trebuie să reducă permanent costurile și să-și reorienteze organizația în în mod corespunzător.
Divizia de servicii, care gestionează diverse servicii operationale precum contabilitate, achizitii sau servicii de resurse umane, contribuie și ea la acest proces. Pentru a se poziționa eficient în contextul cererii stagnante preconizate pentru servicii și ținând cont de potențialele de productivitate existente în mediul de servicii, Bosch Global Business Services intenționează să reducă în total aproximativ 3.400 de locuri de muncă la nivel mondial până la finalul anului 2030.
Ajustările de personal planificate din Germania sunt incluse în reducerea de aproximativ 13.000 de locuri de muncă deja anunțată la sfârșitul lunii septembrie. Aceste măsuri contribuie la reducerea decalajului anual de costuri de aproximativ 2,5 miliarde de euro la Bosch Mobility.
Bosch Global Business Services și-a informat deja reprezentanții angajaților și angajații cu privire la măsurile planificate și va iniția prompt discuții cu reprezentanții angajaților. Implementarea exactă va face parte din discuțiile viitoare.
În contextul actual, Bosch Global Business Services din România intenționează să ajusteze aproximativ 510 poziții până la sfârșitul anului 2030. Această schimbare se va face in mod gradual pentru a ne permite să implementăm cele mai bune măsuri pentru angajații noștri și pentru viitorul activităților de business ale Bosch Timișoara. Ne angajăm să avem o comunicare transparentă și deschisă, motiv pentru care i-am informat mai întâi pe angajații noștri despre această decizie.
Scopul nostru este să realizăm aceste ajustări într-un mod cât mai acceptabil din punct de vedere social, lucrând îndeaproape cu reprezentanții angajaților. În prezent, Bosch Global are aproximativ 1.800 de angajați în Timișoara, care sprijină operațiunile financiare și de business la nivel mondial. Locația din Timișoara rămâne concentrată pe menținerea competitivității sale ca centru strategic pentru Bosch”.
Citește și: CCR dă OK-ul pentru creșterea taxelor și impozitelor locale, începând cu 1 ianuarie 2026
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră