- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Măsurile de austeritate lovesc încă o dată în bugetari. Ar putea fi obligaţi să-şi ia, lunar, concediu fără plată

30 Jun, 23:04 • Stefan Simion
Încă o măsură de austeritate vizează angajaţii de la stat, asta după ce s-a decis diminuarea cu 20% a personalului la nivel naţional şi plafonarea sporurilor la 300 de lei. În curând, bugetarii ar putea fi obligaţi să-şi ia, lunar, 5 zile de concediu fără plată.
Măsurile de austeritate lovesc încă o dată în bugetari. Ar putea fi obligaţi să-şi ia, lunar, concediu fără plată

Măsurile de austeritate, care au drept scop reducerea deficitului bugetar, lovesc din nou în angajaţii de la stat. Noua măsură este o lovitură sub centură puternică.

Cu salarii diminuate, cu sporuri tăiate, rămaşi fără bonuri de masă şi de vacanţă, bugetarii vor trebui, cât de curând, să se odihnească forţat o săptămână pe lună. 5 zile lunar de concediu fără plată, asta îi aşteaptă în viitorul foarte apropiat, au declarat pentru Profit.ro surse sindicale

Nu se cunosc, încă, prea multe amănunte referitoare la această măsură. Nu se ştie dacă respectivele 5 zile vor trebui luate consecutiv sau fiecare angajat şi le va putea lua atunci când are nevoie, nu se ştie nici dacă măsura îi vizează pe toţ angajaţii de la stat sau doar anumite categorii.
Proiectul ar fi trebuit să fie adoptat vineri, 27 iunie, dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece Consiliul Economic și Social (CES) nu a emis avizul consultativ. În plus, au existat şi reacții negative privind adoptarea de legislație importantă de pe o zi pe alta.
Totuşi, şansele ca această măsură să nu se aplice sunt infime spre inexistente. Ba, chiar, Guvernul face presiuni pentru aplicarea cât mai rapidă.
Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...