- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ce facturi vor plăti clienții Electrica Furnizare după eliminarea plafonării la curent. Oferta pentru populație de la 1 iulie

30 Jun, 10:18 • Andrei Alina
Electrica Furnizare și-a anunțat oferta pentru clienții casnici. Noile prețuri se vor aplica după 1 iulie 2025, moment la care piața va fi liberalizată. Iată ce facturi vor plăti clienții Electrica Furnizare după eliminarea plafonării la curent.
Ce facturi vor plăti clienții Electrica Furnizare după eliminarea plafonării la curent. Oferta pentru populație de la 1 iulie

Mulți clienți Electrica Furnizare își fac griji în legătură cu facturile pe care le vor plăti după eliminarea plafonării la curent, la 1 iulie 2025.

Electrica Furnizare are în portofoliu oferta sa Stabil 30, “valabilă pentru furnizarea de energie electrică la clienți casnici în condiții avantajoase de piață concurențială”, după cum arată compania.

Prețul energiei active va fi de 0,782 lei/kWh (preț cu TG inclus), iar la el se adaugă tarifele reglementate și taxele, astfel că prețul final facturat va fi cuprins între 1,43 și 1,51 lei/Kwh, în funcție de zona de distribuție a clientului. Prețul este fix și garantat până la 31 decembrie 2025.

Citește și: Preț carburanți 30 iunie. Se ieftinesc benzina și motorina în sezonul estival

 

Ce facturi vor plăti clienții Electrica Furnizare după eliminarea plafonării la curent

Asta înseamnă că la un consum mediu de 120 kWh lunar, factura va fi de circa 150 de lei pentru clienții Electrica Furnizare. Estimarea a fost făcută chiar de companie și apare în ofertă.

Iată prețul final din factură în funcție de amplasarea locului de consum:

electrica

Acest ultim preț actualizat al energiei active din ofertă este mai mic decât cel din oferta precedentă, din luna mai. Atunci, prețul era de 0,842 lei/kWh pentru energia activă, deci acum a scăzut cu 6 bani/kWh, ceea ce face ca prețul final facturat pentru clienții din zona de distribuție a DEER (majoritatea) să fie mai mic cu peste 7 bani/kWh.

Citește și: Canicula se intensifică în Europa. Un nou val de căldură cuprinde România după furtunile devastatoare

Amintim că 30 iunie este ultima zi în care se mai aplică prețurile finale plafonate la energie electrică pentru casnici care sunt, în funcție de consum, de 0,68, respectiv 0,80 și 1,3 lei/kWh. După această dată, clienții vor plăti prețurile din contractul încheiat în trecut, sau pe cel din actualele oferte, daca perioada contractuală expiră.

Cine sunt românii care vor mai beneficia de schema de plafonare – compensare la energie electrică după 1 iulie. Cum și când vor primi românii voucherele

Executivul a aprobat în şedinţa de vineri iniţiativa prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor.

Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, se menţionează într-un comunicat al MMFTSS.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 de lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 de lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin. Schema se va aplica până la finalul lui martie 2026.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

 

Urmărește Daily Business pe Google News