Știri interne

Cererea pentru transport intermodal, mai mare cu 50%. Rețeaua feroviară rămâne o problemă

21 Jul, 16:07 • Bumbeneci Diana
DSV Road: Cererea pentru transport intermodal crește accelerat, dar potențialul de dezvoltare este frânat de lipsa de infrastructură. Cu o rețea feroviară performantă, România ar putea atrage investiții de miliarde de euro.
Cererea pentru transport intermodal, mai mare cu 50%. Rețeaua feroviară rămâne o problemă

România devine un pol tot mai important pentru transportul intermodal de mărfuri, în ciuda infrastructurii locale, datorită costurilor scăzute și posibilității de a reduce impactul asupra mediului. Astfel, cererea pentru transport intermodal a crescut cu 50% în prima jumătate din an comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, cu un interes predominant din domeniile retail, industrial și chimicale, conform datelor DSV Road, a treia cea mai mare companie de transport de mărfuri din Europa.

Crește cererea pentru transportul intermodal

În acest context, deși cererea pentru transportul intermodal (feroviar + rutier) este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, potențialul de creștere pe acest tip de transport este limitat de infrastructura feroviară deficitară din țară.

„Interesul companiilor pentru transportarea mărfurilor pe rute feroviare și rutiere este la cel mai mare nivel din ultimii 10 ani, transportul intermodal fiind preferat în special pentru mărfuri voluminoase și din categoria ADR. Iar acest interes crescut pentru intermodal este înregistrat chiar dacă nu există o rețea feroviară puternică în România. Cea mai intensă activitate pe transport intermodal este în nodul Curtici, Arad, fiind și cel mai mare nod intermodal din Europa de Est, care este atractiv pentru investitori. Dar Curtici este doar o mică parte din potențialul infinit pe care l-ar avea România privind transportul feroviar. Dacă infrastructura feroviară ar fi modernizată, țara noastră ar putea atrage investiții de milioane sau chiar miliarde de euro”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Ai mai putea citi și: Născuți dincolo de granițe! Aproape 411.000 de copii români au văzut lumina zilei în altă țară. Care sunt zonele cu cele mai multe nașteri raportate în rândul românilor

Transport intermodal
Transport intermodal

Pe fondul cererii crescute, între lunile ianuarie și iunie 2023, DSV Road a transportat 219.000 de tone de marfă prin transport combinat feroviar și rutier, în special pentru companii din domeniile retail, industrial și chimicale. Astfel, transportul intermodal este pe locul doi în topul celor mai solicitate servicii de transport în cadrul companiei, după transportul de tip grupaj.

Transportul intermodal poate reduce cantitatea de CO2 cu până la 70%

Transportul intermodal este ales de companiile din România pentru disponibilitatea capacității stabile de transport, pentru costurile mai puțin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă de încărcare mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului înconjurător. Transportul intermodal poate reduce cantitatea de emisii de carbon cu până la 70%.

„Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru transportul intermodal în România în viitorul apropiat. Alegerea acestui tip de transport se bazează pe capacitatea de încărcare extinsă și impactul redus asupra mediului în comparație cu transportul rutier de mărfuri. În consecință, transportul intermodal este o soluție ideală pentru promovarea transportului verde. Companiile caută tot mai mult soluții sustenabile pentru a obține certificări de reducere a emisiilor de carbon, ca parte a strategiei lor ESG și din motive comerciale, iar noi, la DSV Road, avem responsabilitatea de a încuraja și de a facilita reducerea impactului asupra mediului și atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale clienților”, declară Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România și Sustainability Ambassador.

De altfel, DSV Road are în plan dezvoltarea diviziei Green Transport, estimând, până la finalul anului, o dublare a cererii pentru soluții de transport verde în România față de 2022.

Alinierea la standardele și directivele Uniunii Europene a dus la o creștere a interesului companiilor pentru reducerea cantității de dioxid de carbon și, implicit, pentru implementarea soluțiilor Green Transport de la DSV Road, printre care: monitorizarea cantității de CO2 prin cea mai avansată tehnologie de analiză – CO2 Reporting Tool, folosirea transportului rutier pe baza biocombustibilului și optimizarea lanțului de aprovizionare pentru reducerea amprentei de carbon.

De asemenea, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanțare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane euro), din care pot fi atrase investiții în programe de ESG, de reducere a CO2 și de protejare a mediului în România. Compania are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantității de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România.

România este una dintre cele mai importante piețe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Astfel, pentru 2023, compania DSV Road se așteaptă la o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021, datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

Ai mai putea citi și: Reprezentanții Castelului Cantacuzino au dat alerta cu privire la o nouă autostradă. „Va șterge orașul Bușteni de pe hartă”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...