- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

CFR deschide Gara din Lugoj, parte a magistralei Caransebeș-Arad, aflată în modernizare. Peroanele sunt prevăzute cu panouri fotovoltaice

29 Aug, 13:28 • Aprozeanu Razvan
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță că, vineri, începând cu ora 18:10, stația CF Lugoj va fi redeschisă, ca urmare a finalizării lucrărilor din Faza I a proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lotul 2”.
CFR deschide Gara din Lugoj, parte a magistralei Caransebeș-Arad, aflată în modernizare. Peroanele sunt prevăzute cu panouri fotovoltaice

Primul tren care va ajunge în stația CF Lugoj după redeschiderea liniilor este IRN 1992, operat de CFR Călători, pe ruta Timișoara Nord – Mangalia, la ora 18:42, urmat de IR 1691, tot operat de CFR Călători, pe ruta București Nord – Timișoara Nord, la ora 20:32, conform News.ro.

Citește și: Cât timp pierdem cu CFR față de Ungaria și Polonia. Cele mai importante orașe turistice din România, parcurse cu trenul în peste cinci zile

CFR inaugurează Gara din Lugoj, parte a magistralei Caransebeș-Arad, aflată în modernizare

Înainte de lucrările de modernizare, Stația CF Lugoj dispunea de 24 de linii, dintre care 7 pentru primiri și expedieri. Liniile erau degradate, circulația cu viteză mare nu era posibilă, peroanele nu erau modernizate, lipsea pasarela pietonală și sistemele de iluminat erau învechite.

”După finalizarea lucrărilor aferente Fazei I din cadrul proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, Lotul 2” situaţia lucrărilor este următoarea: Modernizarea şi electrificarea liniilor între km 514+800 şi km 517+226: executarea a aproximativ 20.000 m³ de săpături şi 8.000 m³ de stabilizare chimică; montarea liniilor noi şi modernizate cu şină tip S60 şi traverse din beton (lungime totală aprox. 4.800 metri):

  • linia 3 – electrificată, cu o lungime constructivă de 1.800 metri;
  • linia 4 – electrificată, cu o lungime constructivă de 971 metri;
  • linia 5 – montată, cu o lungime constructivă de 853 metri;
  • linia 6 – montată, cu o lungime constructivă de 820 metri;
  • linia spre Buziaş: modernizată şi deschisă, pe o lungime de 357 metri între km 83+084 şi km 83+441”, a transmis CFR într-un comunicat de presă de vineri.

Peroanele au copertine, iluminat LED şi panouri fotovoltaice, Dealtfel sunt singureşe peroane din ţară, în acest moment, cu panouri fotovoltaice.

De asemenea, a fost realizată o pasarelă pietonală închisă, cu scări între Strada Bârzavei şi peronul 3, urmând ca în etapele viitoare să fie dotată cu cinci lifturi şi scări, asigurând accesul sigur către toate peroanele.

Citește și: CFR va moderniza tronsonul de cale ferată Băile Herculane-Poarta. Lucrările sunt în valoarea de peste 2 miliarde de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare