- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cum a căpat Adrian Secureanu de pedeapsa de 11 ani de închisoare. Cum au motivat judecătorii

22 Sep, 16:07 • Andrei Alina
Adrian Florin Secureanu poate răsufla ușurat. Fostul manager al Spitalului Malaxa din București a scăpat de pedeapsa de 11 ani de închisoare primită inițial pentru delapidare și luare de mită.
Cum a căpat Adrian Secureanu de pedeapsa de 11 ani de închisoare. Cum au motivat judecătorii

Curtea de Apel București a decis rejudecarea dosarului lui Adrian Florin Secureanu, considerând că magistratul de la instanţa de fond nu a fost suficient de imparțial. Acesta respinsese o cerere de recuzare fără a o trimite spre soluționare altui complet, deși fusese identică cu una deja analizată anterior. Judecătorii au subliniat că „instanțele trebuie să inspire încredere în primul rând inculpatului”, iar aparența de imparțialitate are aceeași greutate ca imparțialitatea propriu-zisă, scrie Libertatea.

Fostul manager al Spitalului Malaxa din București a fost găsit vinovat de Tribunalul București pentru delapidare și luare de mită, după ce el și gruparea de afaceriști coordonată au prejudiciat unitatea medicală cu peste 9 milioane de lei. Ultima faptă a lui Adrian Florin Secureanu este din 23 noiembrie 2016, iar termenul de stingere a răspunderii penale este de opt ani, astfel că acesta este rejudecat pentru fapte deja prescrise.

Hotărârea nr. 1234/2025 din 4 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, confirmă modul în care Adrian Florin Secureanu a reuşit să obțină soluția de trimitere spre rejudecare.

„La data de 27 februarie 2023, inculpatul (Secureanu Florin Adrian – n.r.) a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător (Vlad Andriescu – n.r.), în temeiul art. 64 alin. 1 litera f), invocând că prin sentinţa penală (…) în care a stabilit vinovăția inculpatului (Deaconu Gabriel – n.r.), în considerentele hotărârii a reţinut şi vinovăţia sa.

Prin încheierea din 28.02.2023, un alt complet al Tribunalului Bucureşti a respins cererea de recuzare formulată de inculpatul (Secureanu Florin Adrian – n.r.).

Citește și: O elevă din Iași a ajuns la spital după ce a fumat dintr-o țigară electronică de tip vape

Ulterior şi inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.) a formulat o cerere de recuzare, invocând prevederile art. 64 alin. 1 litera f), arătând că (…), inculpatul (Deaconu Gabriel – n.r.) a fost condamnat de acelaşi judecător pentru fapte care se află în concurs caracterizat cu cele pentru care a fost sesizată instanţa de judecată în prezenta cauză.

A invocat că preşedintele completului s-a antepronunţat în condiţiile în care învinuirea pe care judecătorul a analizat-o sub aspectul existenţei faptei, a identităţii persoanei care a săvârşit-o şi a răspunderii penale se referă la inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.). Totodată, a mai arătat că toate cererile de probe i-au fost respinse, aspect ce îi conturează temerea că judecătorul recuzat are deja o opinie formată cu privire la acuzaţiile aduse prin rechizitoriu.

La termenul de judecată din data de 20 martie 2023 a fost pusă în discuţie, în faţa aceluiaşi complet, cererea de recuzare formulată de inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.) şi, deşi atât reprezentantul Ministerului Public cât şi părţile au solicitat să fie amânată cauza pentru a fi soluţionată cererea de un alt complet de judecată al Tribunalului Bucureşti, preşedintele completului a respins-o, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. 5 Cod procedură penală (n.r. – cerere de recuzare identică cu una deja respinsă)”.

Citește și: Managerul Spitalului din Caransebeș, arestat pentru mită de 250.000 lei. Bani găsiți în mai multe valute la domiciliu

Motivarea CAB este accea că a considerat „lipsă de imparțialitate” faptul că judecătorul fondului a respins pe loc, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de Cristian Ioniță, întemeiată în drept identic cu cea a lui Adrian Florin Secureanu, care fusese deja respinsă de un alt complet.

„Curtea constată că cele două cereri de recuzare au fost formulate de inculpaţi diferiţi şi sunt prezentate și motive particulare în a doua cerere, cea formulată de inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.).

În aceste condiţii, Curtea apreciază că cererea de recuzare formulată de inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.) ar fi trebuit soluţionată de un alt complet de judecată, conform dispoziţiilor legale.

Faptul că anterior a fost respinsă cererea de recuzare formulată de un alt inculpat (Secureanu Florin Adrian – n.r.), care are o altă situaţie juridică, nu poate conduce la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de inculpatul (Ioniță Cristian – n.r.). (…)

În acest context, analizând cu prioritate cererea apelanţilor de la termenul din 16 iunie 2025, (…) instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului nu s-a abținut, deși a judecat și a condamnat un alt inculpat (Deaconu Gabriel – n.r.), care a fost trimis în judecată prin acelaşi rechizitoriu, făcând referiri în hotărârea pronunțată inclusiv la situația apelanților inculpați. (…)

În condiţiile în care inculpatul (Deaconu Gabriel – n.r.) a fost trimis în judecată în calitate de complice la activitatea inculpatului (Ioniță Cristian – n.r.), fiind condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, este evident că menţiunile din sentinţa penală (…)  în sensul că  «inculpatul şi-a adus propriul aport, înlesnind astfel şi ajutând alte persoane în comiterea propriilor fapte» se referă la ceilalţi inculpaţi, faţă de care cauza a fost disjunsă, respectiv (Ioniță Cristian, Secureanu Florin Adrian şi Mesner Mihai – n.r.).

Toate aceste menţiuni din sentinta (de condamnare a lui Deaconu Gabriel – n.r) cu privire la «alte persoane» este evident că se referă la ceilalţi trei inculpaţi pentru care cauza a fost disjunsă, respectiv la inculpaţii (Ioniță Cristian, Secureanu Florin Adrian şi Mesner Mihai – n.r.), născând dubii cu privire la imparțialitatea domnului judecător (Vlad Andriescu – n.r.), care a pronunţat şi hotărârea ce face obiectul prezentului apel”, se arată în hotărârea Curții de Apel București.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani