- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Elena Grigore, singura femeie sudor din Cipru. Românca a dat lovitura: „Câştig şi câte 20.000 de euro lunar”

22 Sep, 13:26 • Cornel Ghimeșan
Elena Grigore (52 de ani), o româncă stabilită în Cipru din 2006, este singura femeie sudor recunoscută oficial în avceastă ţară, cu lucrări realizate pentru Poliția Maritimă, aeroporturi, centrale electrice și chiar pentru proiecte ale Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN).
Elena Grigore, singura femeie sudor din Cipru. Românca a dat lovitura: Câştig şi câte 20.000 de euro lunar

Elena Grigore este originară din Suceava şi şi-a a început cariera la Întreprinderea de Mașini Unelte, după ce a urmat atât liceul, cât și școala profesională de sudură. În Cipru, a ajuns să lucreze pe proiecte de amploare: reparații la nave și centrale electrice, construcții civile și teste experimentale pentru CERN, unde sudura trebuie să fie perfectă, cu toleranță zero la erori.

„A fost la mijloc o chestiune personală și am decis să fac o schimbare. Am găsit un anunț într-un ziar, am pus mâna pe telefon, iar peste două săptămâni eram deja la lucru în Cipru”, a declarat Elena Grigore pentru Libertatea.

Elena Grigore, unică în Cipru

Românca deține atestat guvernamental ca instructor de sudură și conduce programe naționale de formare profesională, pregătind inclusiv tineri români. În 2006, la începuturile sale, era privită ca o curiozitate, dar azi e respectată și căutată în toată insula.

„Lucrez cu Poliția Maritimă, repar tot ce înseamnă defecțiuni pe parte de sudură. Am participat la refacerea Centralei Electrice Vasilikos, cea mai importantă din țară, afectată în 2011 de o puternică explozie la un complex naval. Școli, acoperișul cazinoului din Limassol. La Institutul de Cercetare din Cipru fac tot ce ține de teste și proiecte care implică intervenții de sudură. Urmează aeroportul din Pafos, extinderea celui din Larnaca, altul la o bază militară”, a mai spus femeia în vârstă de 52 de ani.

Citește și: Locuințe din complexul Nordis, scoase la vânzare pe OLX. Cu cât poate fi cumpărată o garsonieră pe malul mării

În funcție de proiectele în care este implicată, veniturile sale variază între 5.000 și 20.000 de euro lunar: „Sunt luni în care nu muncesc deloc, așa cum ar fi august, dar în altele stau în atelier de dimineață până la 10-11 noaptea ca să-mi termin treaba. Sunt mai pretențioasă, mă interesează să respect calitatea. Dacă nu am chef sau nu mă simt bine, prefer să încui imediat și să plec la plajă, la mare. Îmi încarc bateriile, iar a doua zi o iau de la capăt”.

„Mă costă chiria și utilitățile în jur de 400 de euro pe lună, n-am de gând să-mi cumpăr locuință, pentru că sunt foarte scumpe și nu vreau să mă îndatorez pe la bănci. Nu pun mare preț pe bani, dar nici nu vreau să arunc cu ei fără rost”, a mai spus Elena Grigore.

Citește și: Mitică Dragomir vrea să preia afacerea Nordis: „Le plătesc toate datoriile și le mai dau și 10 milioane de euro”

În timpul liber, aceasta citește autori clasici români, Mircea Eliade, Emil Cioran, Hortensia Papadat-Bengescu, și practică scuba-diving în Cipru, Egipt sau Mexic.

„Îmi place enorm Eliade, de asemenea, Cioran. Sunt captivată de scriitura lor, de tematici. Îmi mai comand cărți preferate, îmi mai aduce cumnata mea, dar e cert că nu-mi lipsesc din preocupările zilnice”, mai spune Elena Grigore, care adaugă: „Scufundarea e o activitate de relaxare, de protejare a vieții marine. Îmi era chiar frică de apă înainte, dar am decis că trebuie să-mi înfrunt teama și am reușit. Și le-am pățit pe toate sub apă, de la atac de panică până la ieșiri de urgență la suprafață”.

Deși își vizitează familia rămasă acasă, Elena grigore nu intenționează să se întoarcă definitiv în țară: „N-am niciun gând să mă întorc definitiv acasă, pentru că mi se par multe lucruri nefirești, ciudate. Peste tot numai bani, bani, bani, taxe peste taxe. Și nimic nu se vede cu adevărat în favoarea cetățeanului. Prețurile au ajuns în România mai mari decât în Cipru. Și las deoparte tema corupției din România!”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta pentru reparaţii
USS Gerald R. Ford, afectat de un incendiu şi cu grave probleme de logistică, va pleca spre Creta ...
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Dezbaterile asupra bugetului pe 2026, suspendate. Negocieri în coaliție pentru deblocarea impasului
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Siegfried Mureșan: „PSD a vrut să saboteze bugetul cu voturile AUR”
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii viitoare
Uniunea Europeană și Australia urmează să încheie negocierile comerciale la începutul săptămânii ...
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
Prețul petrolului urcă peste 109 dolari/barilul, după atacul asupra unui câmp de gaze din Iran
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru Georgia
SUA vor cere o garanție de 15.000 de dolari pentru viză cetățenilor din 50 de țări, inclusiv pentru ...
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
România, aproape de 3 miliarde de euro din PNRR. Urmează etapa finală a finanțării
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de a limita costurile
Scandinavian Airlines a anunțat anularea a zeci de zboruri pe rutele din Europa, în încercarea de ...
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Avertisment: Medicamentele s-ar putea scumpi de până la 8 ori, iar unele ar putea dispărea de pe piață
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată
Haos la votul pe buget. A fost respins în comisii miliardul pentru pensionari, deși inițial trecuse. ...
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
SUA propune implicarea Siriei în Liban, pe fondul escaladării conflictului cu Hezbollah
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Israelul anunță eliminarea ministrului iranian al informațiilor, într-un atac în cursul nopții
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Vreme instabilă până de Paște. Vânt, ninsori la munte și ploi în restul țării
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Constanța: Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat în Portul Midia
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația cu OCDE
Sindicatul INS avertizează: Reducerile de personal pun în pericol indicatorii economici și relația ...
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
NATO desfășoară o nouă baterie Patriot în Turcia după lansările de rachete din Iran
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Trei sferturi dintre români consideră traficul nesigur și susțin suspendarea permisului pentru neplata ...
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare
PSD cere din nou schimbarea premierului Bolojan și amenință cu ieșirea de la guvernare