- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Un fermier din Arad a plantat o pădure de 38 de hectare, de la zero. Milan Kelo: „Am vrut să atrag, în primul rând, precipitațiie în zonă”

26 Sep, 12:10 • Toma Anca
Milan Kelo, președinte al Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, este fermierul din Arad, care a reușit să planteze o pădure de la zero. A accesat fonduri europene nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar o parte din suprafața fermei lui de 400 de hectare se va aloca împăduririi.
Un fermier din Arad a plantat o pădure de 38 de hectare, de la zero. Milan Kelo: Am vrut să atrag, în primul rând, precipitațiie în zonă

Pădurea plantată de Milan Kelo a fost înființată pe terenurile exploatației sale de 38 de hectare, însă, și-a propus să se întindă pe 62 de hectare.

Avem deja o suprafață de 38 hectare care este împădurită cu stejar, frasin și măceș. Este o suprafață care a fost finanțată prin PNRR pentru împăduriri în ferma noastră. Cele 38 de hectare sunt împărțite pe 9 parcele și deja avem plantați 256.000 de mii de puieți. Am început plantarea anul trecut în toamnă și am finalizat-o în acest an, în primăvară”, a declarat fermierul în emisiunea Agrostrategia, de pe TVR 1.

Milan Kelo a plantat o pădure pentru a atrage precipitațiile

Principalul motiv pentru care a ales împădurirea a fost să atragă precipitații în zonă și să sprijine și restul fermierilor din zonă. Bărbatul a mai explicat faptul că terenul a fost analizat înainte, pentru ca solul să fie de cea mai bună calitate.

Citește și: Fermierii din România primesc bani pentru utilaje. Sunt 147 de milioane de euro în joc

Este o zonă unde nu avem posibilități de irigat din cauză că nu avem sursă de apă – singura posibilitate ar fi forajele, care în acest moment, după actuala legislație, este foarte greu să le autorizezi – aproape imposibil. Am luat această hotărâre pentru a atrage în primul rând precipitațiile în zonă, fiind o zonă care nu este împădurită, nu există nici măcar acele fâșii, acele perdele forestiere în zonă (…).

Decizia s-a bazat destul de mult și pe finanțarea disponibilă prin PNRR. Încandrându-mă în aceste plafoane maxime, fiind cu alte zeci de proiecte deja implementate, mi-am dat seama că pot să fac acest lucru – pot să ajut și alți fermieri din zonă, dar și în primul și în primul rând pot să consolidez situația financiară a fermei”, a mai explicat Milan Kelo.

Chiar dacă bugetul a fost unul limitat, pomii au beneficiat de analize minuțioase entru a se asigura că se vor dezvolta suficient cât să se formeze o pădure.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată în 2030
Autostrada România–Grecia prinde contur: proiect major cu sprijinul Bulgariei, finalizare estimată ...
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente deja vândute
Escrocherie imobiliară în Chiajna. Cumpărători păcăliți să semneze antecontracte pentru apartamente ...
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China
China-Marea Britanie: telefoanele oficialilor din Downing Street nr. 10 au fost spionate de China
Bolojan estimează că România ar putea adopta euro după 2030: „Trebuie să reducem mai întâi deficitul sub 3%”
Bolojan estimează că România ar putea adopta euro după 2030: „Trebuie să reducem mai întâi deficitul ...
Evenimente de mare amploare: de ce sunt paharele de plastic rezistente soluția anti-risipă
Evenimente de mare amploare: de ce sunt paharele de plastic rezistente soluția anti-risipă
Șeful ANAF respinge zvonurile: „Nu controlăm rudele contribuabililor, ci pe cei cu averi nejustificate”
Șeful ANAF respinge zvonurile: „Nu controlăm rudele contribuabililor, ci pe cei cu averi nejustificate”
Amazon concediază 16.000 de angajați în cea mai recentă rundă de disponibilizări
Amazon concediază 16.000 de angajați în cea mai recentă rundă de disponibilizări
Belarus aderă la „Consiliul de Pace” inițiat de Donald Trump. Decizia stârnește critici și îngrijorări în Occident
Belarus aderă la „Consiliul de Pace” inițiat de Donald Trump. Decizia stârnește critici și îngrijorări ...
Scumpiri la gaze după 1 aprilie. Șeful ANRE avertizează asupra ofertelor „neserioase” și îndeamnă consumatorii să schimbe furnizorul
Scumpiri la gaze după 1 aprilie. Șeful ANRE avertizează asupra ofertelor „neserioase” și îndeamnă ...
Ministerul Apărării Naţionale a publicat astăzi execuţia bugetară pentru anul 2025, în valoare de 38,293 miliarde lei (7,7 miliarde euro)
Ministerul Apărării Naţionale a publicat astăzi execuţia bugetară pentru anul 2025, în valoare ...
România își susține candidatura pentru Agenția Vamală a UE. Bucureștiul mizează pe securitate cibernetică și un sediu disponibil imediat
România își susține candidatura pentru Agenția Vamală a UE. Bucureștiul mizează pe securitate ...
Airvolt Inc. Appoints Angela Mincey and Alice Alieva to Guide Its Next Chapter as an Institution-Grade Infrastructure Platform
Airvolt Inc. Appoints Angela Mincey and Alice Alieva to Guide Its Next Chapter as an Institution-Grade ...
Peste 1.000 de blocuri din București, fără căldură și apă caldă până la final de ianuarie. Locatarii amenință Termoenergetica cu acțiuni în instanță
Peste 1.000 de blocuri din București, fără căldură și apă caldă până la final de ianuarie. ...
PSD își strânge miniștrii la ședință, după ce Bolojan a vorbit despre guvern minoritar. Bugetul pe 2026 și ajutoarele pentru pensii, în joc
PSD își strânge miniștrii la ședință, după ce Bolojan a vorbit despre guvern minoritar. Bugetul ...
Airvolt Inc. le numește pe Angela Mincey și pe Alice Alieva pentru a ghida următoarea etapă de dezvoltare ca platformă de infrastructură la standarde instituționale
Airvolt Inc. le numește pe Angela Mincey și pe Alice Alieva pentru a ghida următoarea etapă de dezvoltare ...
Alertă la Marea Neagră: o mină a fost descoperită în apropierea Poligonului Capu Midia
Alertă la Marea Neagră: o mină a fost descoperită în apropierea Poligonului Capu Midia
Percheziții la medicul Cristian Andrei, acuzat de viol, agresiune sexuală și exercitarea ilegală a profesiei de psiholog practicant
Percheziții la medicul Cristian Andrei, acuzat de viol, agresiune sexuală și exercitarea ilegală ...
The Beast, cea mai mare platformă terestră de foraj din America de Nord, s-a răsturnat în Alaska
The Beast, cea mai mare platformă terestră de foraj din America de Nord, s-a răsturnat în Alaska