- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Grevă generală la Poșta Română, angajații își vor întrerupe activitatea. Ce se va întâmpla cu pensiile în luna aprilie

01 Apr, 09:44 • Adrian Popovici
Angajații de la Poșta Română anunță că vor intra în grevă, asta după ce nu au ajuns la un consens cu conducerea companiei pe tema salariilor.
Grevă generală la Poșta Română, angajații își vor întrerupe activitatea. Ce se va întâmpla cu pensiile în luna aprilie

Angajații de la Poșta Română, sunt gata de protest. Sindicaliștii au informat conducerea de  decizia de a declanşa conflictul colectiv de muncă. După cum transmite Antena 3 CNN, această grevă vine în contextul în care între cele două părți se poartă de mai multe luni negocieri.

După cum au transmis sindicaliștii, au trecut 115 zile de când conducerea companie și-a anunțat prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024.

„De atunci și până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenție de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relațiile de muncă dintre angajator și angajați și menține pacea socială într-o companie.

Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment și notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acționarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziția sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, date și informații pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poșta Română”, transmit sindicaliștii de la Poșta Română.

După cum explică sindicaliștii 18.000 dintre cei peste 21.000 de persoane care lucrează pentru Poşta Română, aproximativ de 90%, indiferent de funcția pe care se află, indiferent de responsabilități şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie.

Angajații de la Poșta Română, gata de grevă
Angajații de la Poșta Română, gata de grevă

Te-ar putea interesa și: Se anunță un nou protest de amploare la Ministerul Finanțelor!

Ce spune conducerea de la Poșta Română despre plata pensiilor în aprilie?

Conducerea de la Poşta Română a transmis într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanții SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor”, a transmis conducerea.

„Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie!

Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Citește și: Noaptea muzeelor, în pericol din cauza protestelor. Sindicaliștii din cultură cer salarii mai mari

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%