- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Mobila s-a scumpit cu aproape 10% în 2023. Scumpirile, o problemă pentru cei care vor să-și decoreze casele, dar și pentru producători

22 Mar, 21:33 • Adrian Popovici
Scumpirile din ultima periodă au început să se vadă în prețul la care este vândută mobila. Datele de la INS indică faptul că într-un singur an a fost înregistrată o scumpire de 7%.
Mobila s-a scumpit cu aproape 10% în 2023. Scumpirile, o problemă pentru cei care vor să-și decoreze casele, dar și pentru producători

În ultimii ani, românii au avut de înfruntat o mulțime de scumpiri, de la alimente și încălzirea locuinței, până la imobiliare și combustibilul pentru mașini. Problemele de pe piețele internaționale și inflația care a crescut tot mai mult au dat noi lovituri bugetelor. Din nefericire, după cum arată datele și explică specialiștii din domeniu, chiar și mobila a avut o evoluție similară, transmite Antena 3 CNN.

Mai exact, românii care plănuiesc să își schimbe sau să își mobileze de la zero locuinţele scot în 2024 mai mulţi bani din buzunare. Faţă de anul trecut, preţurile au avut parte de  o creștere cu aproape 10%. Situația tinde să fie mai dramatică atunci când este comparată cu perioada de dinainte de pandemie, scumpirile fiind simțitor mai mari.

Odată cu scumpirile la mobilă, românii au găsit şi soluţii care să îi ajute să-și decoreze casele așa cum își doresc. Astfel, unii fac rabat de la calitate şi caută alternative la mobilierul din lemn. Sau chiar cumpără din magazine mobilier cu defecte, dar care vin cu reduceri substanţiale.

Mobilă. Foto: Freepik
Mobilă. Foto: Freepik

Citește și: A cumpărat o casă mobilată și utilată cu doar 5.000 de euro. În ce localitate se află

Cât de mult s-a scumpit mobila?

Inflația în România este cea mai ridicată din Uniunea Europeana, iar scumpirile au apărut pe toate palierele, inclusiv la mobilier, arată datele. Potrivit Institutului Național de Statistică, prețul mobilierului a crescut, în ultimul an cu 7%.

Cifrele indică faptul îngrijorător că aceste creșteri sunt mult mai mari față de acum 3-4 ani, de perioada de dinainte de pandemie. Problemele nu sunt limitate doar la cumpărători și asta deoarece și producătorii de mobilă se plâng că au fost afectați și ei creșterile de prețuri la materia primă, în special la lemn, dar și de cele de la energia electrică.

„Clienții chiar caută asta, merg direct la zona de outlet de mobilier și pot ajunge la o reducere chiar de 300-400 lei pentru un defect la sertar sau o zgârietură care nu deranjează cu nimic folosirea produsului”, spune Daniel Olteanu, manager de magazin.

Mobilarea unui dormitor se dovedește a fi o provocare din punct de vedere financiar, iar o asemenea decizie scoate câteva mii de lei din buzunar.

„Nu este un secret că, în ultima perioadă, inflația a pus o mare presiune pe buzunarele românilor. Sunt soluții inteligente pentru a face economii când vine vorba de mobilarea casei. Mobilierul multifuncțional este o mod foarte inteligent de a salva o parte din bănuți. Cumperi o piesă de mobilier care răspunde mai multor nevoi sau activități și nu e nevoie să cumperi mai multe piese de mobilier”, a explicat Theodor Nica, Manager Design Interior.

Citește și: Suedezii au cumpărat fosta fabrică a lui Irinel Columbeanu, pentru a face mobilă IKEA

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...