Știri interne

Mulți bugetari pierd sporurile! Cine a hotărât asta și unde se aplică decizia

03 Dec, 09:06 • Anghel Valentin
Mulți bugetari nu vor mai primi sporurile salariale! Decizia în acest sens a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și, potrivit prevederilor legale, este obligatorie.
Mulți bugetari pierd sporurile! Cine a hotărât asta și unde se aplică decizia

Banii în plus la salariu obținuți de mulți bugetari nu vor mai fi acordați, după ce instanța supremă a tranșat astfel o problemă care a generat numeroase controverse, notează bugetul.ro.

Bugetarii afectați de această decizie a ICCJ sunt cei care lucrează în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local. Altfel spus, angajați din administrația publică locală.

Ce categorie de bugetari este afectată

Controversele privind acest subiect au pornit de la un articol din Codul Administrativ, potrivit căruia Consiliul local acordă sporuri şi alte facilităţi, potrivit legii, personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local.

Citește și Prognoza meteo decembrie 2024. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion, ce spun ANM şi Accuweather

Odată ajunsă problema pe masa judecătorilor instanței supreme, aceștia au hotărât însă că articolul respectiv, de fapt, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice. Așadar, cei din aparatul de specialitate al primarului şi din serviciile publice de interes local nu pot primi, prin hotărâre de consiliu local, sporuri sau alte facilităţi nereglementate prin alte norme juridice.

Decizia ICCJ pe acest subiect a fost luată la sfârșitul lunii noiembrie.

”Decizia nr. 103: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 605/84/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024”, se arată în decizia instanţei supreme privind sporurile.

Potrivit Codului de procedură civilă, hotărârea instanței supreme este obligatorie, ceea ce înseamnă, evident, că sporurile în discuție nu vor mai fi acordate.

Citește și Românii nu ar trebui să mai cumpere acest unt din magazine. În urma testării, s-a dovedit a fi cel mai nociv de pe piață. Care este recomandarea specialiștilor, a fost singurul cu 1,7 puncte

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...