- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Noaptea muzeelor, în pericol din cauza protestelor. Sindicaliștii din cultură cer salarii mai mari

21 Mar, 19:32 • Adrian Popovici
Sindicaliștii din cultură cer salarii mai mari, îmbunătățirea condițiilor de lucru, precum și asigurarea unui nivel de finanțare optim pentru domeniul lor de activitate. Ei amenință cu proteste dacă cererile lor nu sunt respectate.
Noaptea muzeelor, în pericol din cauza protestelor. Sindicaliștii din cultură cer salarii mai mari

Federaţia Sindicală CulturMedia, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, a transmis un comunicat de presă prin care atrage atenţia că tergiversarea și întârzierea creșterii de salarii din acestor domeniu „adâncește discrepanța salarială și discriminarea la care sunt supuși angajații din sistemul public de protecție a patrimoniului cultural național – muzee și biblioteci!”, transmite Antena 3 CNN. În caz contrar, aceștia amenință cu proteste și alte acțiuni publice.

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunţat la începutul săptămânii că angajaţii din muzee şi biblioteci publice vor beneficia de majorări salariale. Cu toate acestea, sindicaliștii nu sunt convinși și amenință cu acțiuni de protest.

De ce vor să protesteze angajații din Cultură?

Într-un comunicat de presă, Federația Sindicală CULTURMEDIA solicită măsuri de urgență pentru domeniul și angajații pe care îi reprezintă înainte de a se ajunge la protest. Astfel, sindicaliștii cer eliminarea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice. De asemenea, ei cer 0,4-0,5 din PUB ca buget pentru cultură.

Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene.

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzeele și bibliotecile publice și compensații financiare pentru personalul care își sacrifică viața de familie lucrând permanent în sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală;

Respectarea, consultarea și implicarea partenererilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu. Contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate pentru instituțiile muzeale publice și pentru bibliotecile publice.

Sindicaliștii din Cultură se pregătesc de protest.
Sindicaliștii din Cultură se pregătesc de protest.

Sindicaliștii amenință cu proteste dacă cererile nu le sunt îndeplinite

„În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, afiliată CNS Cartel-Alfa, va declanșa următoarele acţiuni de protest:

-grevă japoneză și proteste la sediile muzeelor începând cu data de 3 aprilie;

-grevă de avertisment pe data 10 aprilie cu durata de o oră în toate instituțiile muzeale și bibliotecile publice în care angajații și-au exprimat acordul scris în acest sens;

-protest major al angajaților din muzee și biblioteci desfășurat în Piața Victoriei, pe data de 17 aprilie;

-marş de protest desfăşurat în Bucureşti de ziua Muzeelor – 18 mai 2024;

-organizarea unei ediții speciale expoziție națională manifest “Noaptea Angajaților din Muzee și Biblioteci”  – 18 mai – Piața Victoriei;

-declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

-alte acţiuni legale specifice”, transmite CulturMedia.

Citește și: Protestele continuă în Capitală. Polițiștii locali se vor aduna în fața Ministerului Dezvoltării

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%