- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

OMV Petrom anunţă semnarea contractelor de finanţare pentru patru parcuri fotovoltaice de 450 MW

17 Jul, 15:58 • Russo George
OMV Petrom și Complexul Energetic (CE) Oltenia vor construi patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de aproximativ 450 MW, au anunțat luni cele două companii.
OMV Petrom anunţă semnarea contractelor de finanţare pentru patru parcuri fotovoltaice de 450 MW

Contractele de finanțare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții celor patru entități juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări și, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entități, OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deținând o participație de 50%.

„Prin semnarea contractelor de finanțare am mai făcut un pas important, care va permite echipei de proiect să se concentreze asupra fazei de construcție a celor patru parcuri fotovoltaice. Obiectivul OMV Petrom este ca, până în 2030, să devină un important producător de energie regenerabilă și furnizor de electricitate verde pentru clienții noștri, instalând capacități de producție, inclusiv prin parteneriate.”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie, potrivit Adevarul.

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

Citeşte şi: Anunț de ultimă oră cu privire la facturile tuturor românilor. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: „Deci banii de acolo nu îi putem retrage”

În perioada următoare va fi lansată documentația necesară licitației pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câștigătorul acestei licitații.

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului național în 2025.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Citeşte şi: Este oficial! Parlamentul a decis reducerea cu 31% a cotației maxime decontate de stat furnizorilor de energie pentru achiziții

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea