- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Paște 2025. Ce NU au voie să facă credincioșii în Vinerea Mare

18 Apr, 09:46 • Stefan Simion
Vinerea Mare este cea mai importantă zi din săptămâna de până la Paște. Este ziua cunoscută și drept Vinerea Patimilor, în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost biciuit, batjocorit și răstignit.
Paște 2025. Ce NU au voie să facă credincioșii în Vinerea Mare
Mai sunt trei zile până la Paște, iar ziua de vineri, 18 aprilie, are o semnificație extrem de puternică. Este Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor, cea mai importantă zi din săptămâna de dinaintea Învierii lui Hristos.
În Vinerea mare, în care Iisus Hristos a fost răstignit pentru mântuirea pământenilor, atenția credincioșilor se îndreaptă spre suferința Lui. Ziua este încărcată de tăcere, reflecție și rugăciune, dar și de canoane prin care oamenii se arată solidari, la nivel spiritual, cu suferința Mântuitorului.
În această zi sfântă de dinainte de Paște, mulți credincioși aleg să țină post negru. Asta înseamnă că nu consumă niciun aliment sau lichid, de la răsăritul până la apusul soarelui. Postul negru este o formă extremă de renunțare, un sacrificiu personal în semn de solidaritate cu Cel care S-a jertfit din iubire pentru oameni.

Astfel, postul negru nu este doar o practică alimentară, ci o trăire spirituală profundă. Renunțarea completă la mâncare și apă reprezintă un exercițiu de purificare și smerenie, notează capital.

Evident, postul negru se ține voluntar, însă nu este recomandat tuturor. Adulții sănătoși care nu au probleme medicale sunt cei care, conform tradiției, pot ține acest post.

Copiii, vârstnicii, femeile însărcinate și cele care alăptează, precum și oamenii cu afecțiuni ce necesită o alimentație regulată sunt sfătuiți să evite postul negru.

Biserica nu impune postul negru, ci încurajează discernământul și iubirea liber asumată pentru Dumnezeu.

Credincioșii care nu pot ține post negru pot participa, în vinerea de dinainte de Paște, la Prohodul Domnului, la citirea Psaltirii sau a Evangheliei Pătimirilor.

Vinerea Mare este o zi fără Liturghie, semn al tăcerii totale ce însoțește moartea Domnului. În schimb, se scoate Sfântul Epitaf, reprezentarea Mântuitorului întins pe lespede, simbolizând punerea în mormânt, iar credincioșii trec pe sub masă, într-un gest de smerenie profundă.

Așadar, tăcerea și rugăciunea predomină în această zi extrem de importantă. În semn de respect pentru jerfta Mântuitorului, credincioșilor li se recomandă să evite zgomotul și distracțiile, care fac notă discordantă cu semnificația pe care o are Vinerea Patimilor.

Citește și Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu