Știri interne

Care sunt universitățile din România cel mai bine cotate în topul mondial

10 Oct, 19:07 • Stefan Simion
În topul mondial al celor mai bune instituții de învățământ superior sunt incluse și 22 de universități din România. Dintre acestea, cel mai bine cotate sunt Academia de Studii Economice (ASE) București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, singurele de la noi care prind segmentul de locuri 801 - 1.000.
Care sunt universitățile din România cel mai bine cotate în topul mondial

Clasamentul internațional Times Higher Education include 2.191 de universități din 115 țări. România, teoretic, stă bine din punct de vedere numeric, pentru că are 22 de instituții de învățământ superior în acest clasament. Practic însă, nu avem niciuna în Top 800.

Singurele universități din România incluse printre primele o mie din lume sunt ASE București și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, incluse în segmentul de locuri 801 – 1.000.

Cele două sunt urmate de: Universitatea din București – 1.001- 1.200; Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova – 1.001- 1.200; Universitatea Babeș – Bolyai – 1.201 – 1.500; Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 1.201 – 1.500; USAMV Cluj-Napoca – 1.201 – 1.500; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – 1.501+; Universitatea Dunărea de Jos Galați – 1.501+; Universitatea de Medicină și Farmacie „George Emil Palade” Târgu-Mureș – 1.501+; Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 1.501+; Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași – 1.501+; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 1.501+; Universitatea Ovidius din Constanța – 1.501+; Universitatea Politehnica București – 1.501+; Universitatea Politehnică din Timișoara – 1.501+; Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava – 1.501+; Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 1.501+; Universitatea Transilvania din Brașov – 1.501+; Universitatea din Craiova – 1.501+; Universitatea din Oradea – 1.501+; Universitatea de Vest din Timișoara – 1.501+.

Citește și ”Școala altfel” se transformă în vacanțe de lux pentru elevi și profesori. Părinții au ajuns să plătească sume uriașe pentru excursii în Dubai sau Las Vegas

În clasamentul celor mai bune universități ale lumii, Oxford din Anglia este lideră pentru al zecelea an consecutiv, remarcă adevarul.

Iată, mai jos, topul primelor 10 instituții de învățământ superior, în care sunt prezente doar universități din Anglia și SUA.

Top 10 universități ale lumii. România nu prinde nici clasamentul primelor 800

1. Oxford (Anglia)

2. Massachusetts Institute of Technology (SUA)

3. Princeton (SUA)

3. Cambridge (Anglia)

5. Harvard (SUA)

5. Stanford (SUA

7. California Institute of Technology (SUA)

8. Imperial College London (Regatul Unit)

9. University of California, Berkeley (SUA)

10. Yale University (SUA)

Topul Times Higher Education este alcătuit pe criterii printre care predarea, influența și impactul științific.

Citește și Cât costă să faci Revelionul la Caru’ cu Bere sau Hanu’ Berarilor. Aproape 1000 de români au făcut deja rezervări

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...