Știri interne

România, pusă sub anchetă! Comisia Europeană investighează ajutorul oferit companiei Blue Air

17 Apr, 16:31 • Lupu Alexandra
România este luată în vizor de Comisia Europeană. Oficialii au inițiat o investigație în ceea ce privește ajutorul oferit companiei Blue Air.
România, pusă sub anchetă! Comisia Europeană investighează ajutorul oferit companiei Blue Air

România este pusă sub anchetă! Comisia Europeană investighează ajutorul pe care statul român l-a oferit companiei Blue Air, relatează antena3.ro. Concret, oficialii vor să verifice dacă normele UE au fost respectate cu desăvârșire.

Comisia Europeană verifică ajutorul primit de Blue Air

Comisia Europeană a inițiat o investigație pentru a afla dacă România a respectat toate normele UE cu privire la ajutoarele de stat oferite companiei Blue Air, a cărei licență de operare a fost ridicată. Ulterior, societatea a intrat în insolvență, așa cum arată ultimele informații.

Blue Air se confruntă cu dificultăți încă din 2019. Acest aspect a fost confirmat chiar de Comisia Europeană, printr-un comunicat publicat pe site-ul instituției. Concret, în document se relatează că societatea a fost afectată considerabil de pandemia de coronavirus, încetând să funcționeze din noiembrie 2022.

Autoritățile române au intervenit și au suspendat temporar licența de operare din cauza situației financiare. În comunicat se menționează că situația de la Blue Air nu este neobișnuită, având în vedere că dificultățile au fost identificate la nivelul mai multor societăți din sectorul aviației.

Citește și: Este oficial! Blue Air a intrat în insolvență. Mii de români așteaptă să își recupereze banii pe bilete

„Începând din martie 2020, la fel ca alte societăți din sectorul aviației, (Blue Air) a fost grav afectată de pandemia de coronavirus, iar din noiembrie 2022 a încetat să funcționeze, deoarece autoritățile române i-au suspendat temporar licența de operare, din cauza situației financiare”, se arată în comunicat.

Blue Air
Blue Air

În august 2020, Comisia Europeană a aprobat două măsuri favorabile pentru Blue Air. Concret, oficialii au fost de acord cu o garanție publică în valoare de aproximativ 28 milioane de euro (137 mil. lei), sumă care avea rolul de a compensa daunele suferite în contextul pandemiei. Pe de altă parte, al doilea ajutor aprobat de CE se referea la garanția publică de 34 milioane de euro (164 mil. lei), aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere nevoile de lichidități ale companiei în următoarele 6 luni.

Din acest punct de vedere, România s-a angajat să se asigure că ajutorul menționat se va încheia după 6 luni sau că va prezenta Comisiei fie un plan de restructurare a companiei, fie unul de lichidare. Ultimele informații arată că statul român a solicitat o prelungire a garanției aferente împrumutului de salvare la 6 ani.

„În aprilie 2021, România a comunicat pentru prima dată Comisiei un plan de restructurare a Blue Air pentru perioada august 2020 – septembrie 2025.

Planul, actualizat de mai multe ori, include o prelungire a garanției aferente împrumutului pentru salvare la șase ani (perioadă în care sunt incluse cele șase luni inițiale ale ajutorului de salvare), făcând astfel posibilă rambursarea ajutorului până în 2026. Planul prevede măsuri de restructurare și preconizează o finanțare privată.

În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul și a preluat o participație de 75 % în societatea Blue Air”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Instituția a precizat că este preocupată de faptul că normele UE nu au fost respectate, cu privire la ajutoarele pentru salvare și restructurare. Comisia Europeană va efectua o investigație în acest sens și va examina următoarele: dacă planul de restructurare poate restabili compania Blue Air pe termen lung, fără ajutor de stat suplimentar sau continuu; dacă contribuția societății din sectorul aviației sau contribuțiile de pe piață reale sunt suficiente și nu implică acordarea unui ajutor de stat; dacă există măsuri adecvate pentru a se limita denaturările concurenței, în urma ajutorului de restructurare acordat companiei de transport aerian.

„Inițierea unei investigații aprofundate oferă României și părților terțe interesate, inclusiv beneficiarului ajutorului, posibilitatea de a prezenta observații. Faptul că a fost inițiată o investigație nu anticipează, în niciun, caz rezultatul acesteia”, precizează Comisia Europeană.

Vezi și: Comisia Europeană cere extinderea plafonului pentru prețul gazelor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră